Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a trimis în sprijin la Botoşani o autospecială, tip Mantra, de transport personal şi victime multiple şi un ATV pe şenile de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş şi cinci subofiţeri.
Echipajele au sosit la ISU Botoşani în această după–amiază şi sunt pregătite să intervină în caz de urgenţă. Nici bine nu au ajuns la Botoşani că au fost solicitate să sprijine un echipaj medical aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani pentru a interveni la Băluşenii Noi, unde un bărbat a fost găsit în zăpadă, inconştient. Situaţia în judeţ s-a agravat din nou sâmbătă seară, după intrarea în vigoare a noului cod galben de ninsoare, mai multe drumuri naţionale şi judeţene fiind din nou înzăpezite.
CITEŞTE ŞI:
E urgie iar în județ! Trafic blocat, zeci de apeluri la ISU