Ştiri
Au curs din nou amenzile în weekend, 120 de botoșăneni au fost sancționați

Au fost verificate zilnic, în medie, 1.300 de persoane aflate în carantină sau izolare la domiciliu, fără a fi constatate nereguli.

În perioada 23-25 aprilie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au desfășurat activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de de alertă.

 

În cadrul acțiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

 

Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 26 de acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 150 de locații de interes.

 

În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale,  valoarea totală a acestora fiind de 30.000 de lei.

 

loading...
Polițiștii locali ar putea amenda șoferii: CE situații le-ar da acest drept
Polițiștii locali ar putea amenda șoferii: CE situații le-ar da acest drept

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
”Urmașul lui Ștefan cel Mare”, la un pas de a ajunge din nou în Penitenciarul Botoșani
Electricianul care revendică Moldova, pentru că ar fi urmaşul lui Ştefan cel Mare, iar la un moment dat a vrut să conducă țara în locul lui Traian Băsescu, a fost arestat din nou.
Cum îți repari mașina avariată de furtună, chiar dacă nu ai CASCO
Proprietarii de mașini pot primi bani pentru reparația mașinilor distruse în timpul furtunilor.
Răzvan Burleanu, despre barajul pentru cupele europene: Doar două echipe au posibilitatea să participe / Textul e mai mult decât clar
În cazul în care Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, câştigătoarea play-out-ului, va cuceri Cupa României, barajul pentru un loc în Europa Conference League se va disputa între ocupanta locului 3 din play-off, Universitatea Craiova, şi FC Botoşani, echipă clasată pe locul 2 din play-out, barajul preliminar nemaiavând loc.
Cardurile din programul ''Sprijin pentru România'' vin prin Poșta Română
Banii, oferiţi în patru tranşe până la sfârşitul acestui an, vor putea fi folosiţi pentru cumpărarea de produse alimentare de bază şi/sau pentru asigurarea de mese calde.
18 mai la Botoșani: Voturi adunate la nunți și înmormântări / Botoșănean mort la 21 de ani / Preot plecat la cele veșnice / Haine confiscate
Astăzi am văzut care este tactica prin care un fost demnitar de Botoșani a reușit să dobândească mai multe demnități publice:
INFECT! Condițiile de toată jena în care lucrează muzicienii Filarmonicii Botoșani – FOTOGALERIE
Mai mulți angajați ai Filarmonicii de Stat ”George Enescu” din Botoșani s-au plâns de condițiile în care sunt nevoiți să își desfășoare activitatea. Inaugurată în 1986, Casa de Cultură a Sindicatelor, care găzduiește instituția subordonată municipalității, pune mari probleme instrumentiștilor.
Elev de la Colegiul Eminescu calificat la o olimpiadă internațională, premii importante și pentru alți copii
Anul acesta Olimpiada Națională Interdisciplinară „Științele Pământului” a fost organizată de Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, în perioada 4-8 mai, la Vălenii de Munte, la Colegiul Național ,,Nicolae Iorga".
Elevi botoșăneni premiați la Olimpiada de Biologie – CINE sunt
Etapa națională a Olimpiadei de Biologie s-a desfășurat în perioada 24-30 aprilie 2022, la Cluj Napoca. 
ANUNŢ Primăria Mihai Eminescu face apel la cetățeni să se recenzeze: Primăria poate primi finanţări europene şi poate accesa mai multe proiecte dacă locuitorii comunei işi dau concursul
Primăria comunei Mihai Eminescu roagă toţi locuitorii să coopereze în vederea efectuării Recensământului populaţiei şi locuinţei.
Loading...
Gata concursul: Claudia Malancea, șefă cu acte în regulă pe secția ATI
Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” au afișat marți rezultatele finale la concursul organizat pentru ocuparea funcției de medic șef – secția ATI.
Se oprește apa în mai multe comune, din cauza unei avarii
Toți utilizatorii afectaţi sunt rugați să-şi constituie minime rezerve de apă.
Un preot botoșănean, care a păstorit patru parohii, a plecat în veșnicie: A știut să fie un model pentru credincioși - FOTO
S-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, după o rodnică activitate pastoral-misionară, administrativă și cultural-socială desfășurată în mijlocul comunităților parohiale
RAZII în trafic: Vitezomani trași pe dreapta, amenzi și zece permise reținute
Acțiune a polițiștilor botoșăneni soldată cu mai multe amenzi.
Șofer oprit pe un drum aflat în reabilitare, surpriza polițiștilor
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.
Loading...
Haine confiscate și amendă de 10.000 de lei pentru un comerciant din municipiul Botoșani
Acțiunea polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-a soldat, într-o singură zi, cu șase dosare penale.
Titlul de Cetățean de Onoare pentru preotul din Botoșani supranumit ”chirurgul sufletelor”
Este unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici, căutat an de an de mii de creștini din întreaga țară.
Botoșănean mort la 21 de ani, iubita își strigă disperarea: Puiule, vino înapoi la mine, nu mă lăsa atât de singură - FOTO
Tragedia s-a produs marți după-amiază. Medicii nu l-au mai putut salva după ce tânărul de doar 21 de ani a căzut de la înălțime.
O nouă premieră la Teatrul ”Mihai Eminescu”, cu un spectacol nerecomandat minorilor – GALERIE FOTO
Două spectacole la finalul acestei săptămâni la Teatrul ”Mihai Eminescu”, ambele programate să se desfășoare în sala Cinematografului Unirea.
Iftime despre lupta la titlu: CFR, o echipă pârțâită / FCSB avea nevoie de Haruț
Finanțatorul celor de la FC Botoșani a comentat lupta la titlu din Liga 1 și le-a ironizat, în stilul caracteristic, pe rivalele CFR Cluj și FCSB.
”Luceafărul” revine pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret ”Vasilache”
Spectacolul este recomandat tinerilor cu vârsta peste 13 ani.
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Eu mergeam la cumătrii neinvitat. Aveam consilierii mei care îmi spuneau: vezi că am aflat că este botez la cutare. Și imediat mă duceam. La unii le era rușine să mă invite. Nu exista înmormântare într-o familie de liberali ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9472 lei
USD
Dolarul SUA
4.7020 lei
CHF
Francul elveţian
4.7195 lei
GBP
Lira sterlină
5.8347 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6397 lei
XAU
Gramul de aur
275.0113 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2472 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2882 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3004 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6646 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2004 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6648 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16.5 o C
Dorohoi
15.6 o C
Bucecea
15.9 o C
Darabani
15.1 o C
Saveni
16.0 o C
Ştefăneşti
15.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.