Autoritățile de la Botoșani sunt din nou în alertă și asta pentru că o nouă boală la animale amenință România și implicit Botoșaniul.
Este vorba despre virusul pestei rumegătoarelor mici. Membrii Consiliul Local de Combatere a Bolilor s-au întrunit astăzi și au aprobat planul de măsuri pentru prevenirea introducerii acestui virus în județul Botoșani.
„Este o boală nou apărută ca incidență și implicare la nivelul României. Având în vedere cele 62 de focare din Bulgaria este nevoie să avem un semnal de alarmă și să luăm toate necesare pentru a putea în primul rând a informa și apoi să ne facem noi treaba Direcțiile Sanitar Veterinare pentru a putea preveni și eventual în caz de apariție de a putea scăpa de această boală”,
Minodora Vasiliu, director DSVSA
Astfel, fiecare reprezentant al instituțiilor abilitate în acest sens a luat act de măsurile stabilite la nivelul județului.
Printre acestea se numără verificarea tuturor exploatațiilor de ovine și caprine , informarea populației în direcția pestei rumegătoare mici prin afișe pliante, instituirea unui sistem de inspecții în exploatații și testarea animalelor în vederea depistării precoce a pestei micilor rumegătoare, verificarea respectării interdicției de introducere de rumegătoare mici din zonele din Bulgaria aflate sub restricții.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Vin banii: Peste 10.000 de botoșăneni își primesc alocațiile și indemnizațiile de la stat
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Botoșani, locul 3 pe Moldova la furat curent, la vecini se fură inclusiv gaz
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Zeci de apeluri la 112 la Botoșani: Scandaluri și farsori amendați
Diana Arici
Apr 19, 2024
LIVE din sediul AUR Botoșani: Lider de la București la conferința din Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024