Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a bărbatului Gînga Mugurel Constantin, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
În noaptea de 14 spre 15 iunie 2016, în jurul orelor 24.00, în timp ce se afla pe bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani, în faţa restaurantului „La Dolce Vita”, Gîngă Mugurel l-a lovit pe Rusz Dorin cu un cuţit, cauzându-i-se o plagă perforantă pleuropulmonară dreaptă pentru vindecarea căreia sunt necesare 30-35 zile îngrijiri medicale şi care i-a pus în primejdie viaţa.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea vinovatului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Înalta Curte trimite acasă pensionarii din administrația publică
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Mașină izbită de un camion la Flămânzi, trei persoane au scăpat ca prin minune
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Prefectul iese iar din tipare: A chemat o comisie la altcineva „acasă” – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile