Botoșăneanul a fost surprins băut la volan miercuri, 6 decembrie 2023, pe străzile din municipiul reședință de județ.
Bărbatul este din comuna Ungureni și a fost reținut de oamenii legii. Iar asta după ce a fost prins băut la volan de două ori, la ceas de seară.
Cazul a fost prezentat de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). Delia Nenișcu, în cadrul unei conferințe de presă.
„Un bărbat de 51 de ani din comuna Ungureni a fost depistat de două ori, în aceeași zi, sub influența alcoolului în municipiul Botoșani.
Prima constatare a fost în jurul orei 19:30, când i s-a reținut permisul pentru conducere sub influența alcoolului, iar a doua constatare a fost în jurul orei 21:30, când a fost depistat din nou sub influența alcoolului la volan și i s-a întocmit dosar și pentru conducere fără permis, iar în acest moment este în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă pentru comiterea a două infracțiuni”
agent Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
Aparatul etilotest a indicat, la a doua testare, o concentrație sub 0,57 mg alcool pur în aerul expirat.
Botoșăneanul Vlad Plăcintă premiat de mitropolitul Teofan cu diploma de vrednicie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
El este șoferul care s-a izbit în mașina Poliției! A fost REȚINUT în urmă cu scurt timp – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer „tras la răspundere” de polițiști: I-au confiscat și ceva marfă
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Patru elevi botoșăneni și profesorii lor, vizită în Macedonia de Nord
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024