Polițiștii au descoperit mai multe nereguli în cadrul unei acțiuni organizată împreună cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 7 acțiuni punctuale în Darabani, Săveni, Botoșani, Flămânzi, Bucecea, Săveni și Dorohoi, în cadrul acțiunii BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor și al polițiștilor de frontieră și au intervenit la 54 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creștere gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În cadrul acestora fiind aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 170.000 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 16 permise de conducere.
Puștanii din Centrul Vechi ridicați de forțele MAI, trimiși acasă după câteva ore
Sergiu Bălășcău
Sep 11, 2024
Struguri vânduți la Botoșani direct din dubă
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
VINERI: Ziua Pompierilor sărbătorită cu ceremonial militar, plimbări cu șenilata și tiroliană
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Miniso, brand internațional de home & deco, a deschis la Iulius Mall prima sa locație din Suceava
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile