Blocaj rutier temporar înregistrat pe DN 28B, Frumușica, județul Botoșani.
Potrivit informațiilor furnizate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, zona este afectată de sulurile de zăpadă formate pe carosabil, pe fondul ninsorilor viscolite.
De asemenea, unele greutăți sunt întâmpinate în zonele pe care se execută lucrări, în cadrul proiectului de modernizare a DN 28B, Târgu Frumos –
Botoșani. Un echipaj al DRDP Iași intervine în zonă cu lamă și material antiderapant, pentru restabilirea circulației.
În acest moment, situația drumurilor naționale din zona Moldovei cu circulație închisă temporar din cauza condițiilor meteo nefavorabile este următoarea:
- DN 24C, km 75+580 – 142+250, Rădăuți Prut – Ștefănești, județul Botoșani;
- DN 24C, km 43+900 – 75+580 Bădărăi – Ștefănești, jud. Botoșani;
- DN 29D, km 2+800 – 48+150 Botoșani – Ștefănești, județul Botoșani;
- DN 29, km 44+100 – km 99+850 Botoșani - Manoleasa, județul Botoșani;
- DN 28A, km 27+000 – 37+661 Pașcani - Moțca, județul Iași;
- DN 2F, km 11+000 – km 17+000 Zăpodia – Bălușa, județul Bacău.
Pe toate aceste sectoare se intervine cu autofreze și utilaje dotate cu lamă și răspânditor de material antiderapant, redeschiderea depinzând în principal de ameliorarea condițiilor meteo. De aproximativ 36 de ore pe drumurile naționale din zona Moldovei s-a intervenit fără încetare, în încercarea de a menține deschise toate căile de comunicații rutiere.
În această dimineață, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu un efectiv de 173 autoutilaje și s-au răspândit 993 tone de material antiderapant.
Momentan, carosabilul se prezintă umed, cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 1-5 cm în județele Suceava, Neamț, Vaslui și Iași, dar și cu suluri de zăpadă pe carosabil de până la 1 m, pe unele sectoare din județul Botoșani.
Pe acest fond, recomandăm conducătorilor auto să evite deplasările pe sectoarele cu restricții, în condițiile în care meteorologii au prelungit atenționarea Cod portocaliu de ninsori și viscol până mâine după-amiază.
Dispecerat DRDP Iași - tel. 0232/213168
Dispecerat CNAIR:
021.9360
021.264.33.33
021.264.33.34
TELVERDE - 0800.809.360
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024