Ştiri
Blonda „spaima şoselelor“ a fost PIERDUTĂ de către autorităţile române, deşi a fost arestată în Anglia

Adina Prisăcariu, tânăra de 23 de ani, care a provocat cumplitul accident în urma căruia soțul acesteia din Botoșani a murit strivit între fiarele contorsionate ale unui Mercedes, dată în urmărire internaţională, a fost pierdută de către autorităţile din România.

Recent, judecătorii suceveni au făcut două cereri către Interpol, în două dosare penale în care aceasta este cercetată, pentru se a stabili dacă femeia este arestată sau nu în Marea Britanie. Ea a fost reţinută pe teritoriul Angliei, însă ulterior nu se mai ştie dacă a fost sau nu eliberată.

 

Curtea de Apel Galaţi a dat o decizie definitivă în dosarul de contrabandă constituit de DIICOT în care este implicată Adina Prisăcariu, supranumită „spaima şoselelor”. 

 

Aadina Prisăcariu a fost condamnată, alături de complicii săi, la patru ani de închisoare, cu executare. Sentinţa magistraţilor gălăţeni este definitivă. La data de 6 ianuarie 2016, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, au prins în flagrant două persoane din municipiul Focşani, în timp ce ar fi încercat să vândă ţigări de contrabandă pe raza localităţii de domiciliu. 

 

După prinderea celor două persoane în flagrant, poliţiştii au făcut 12 percheziţii pe raza judeţelor Suceava şi Vrancea, pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite de contrabandă cu ţigări. In urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate 123.440 de ţigări, 24.750 de lei, 3.930 de euro şi 160 de lire sterline, precum şi şase telefoane mobile, un laptop şi o tabletă. De asemenea, au mai fost indisponibilizate şi trei maşini informează Adevărul. 

 

În urma cercetărilor făcute, poliţiştii au stabilit faptul că membrii grupului infracţional organizat ar fi introdus ţigările în ţară, lear fi depozitat în judeţul Suceava, iar ulterior le-ar fi transportat şi vândut pe raza municipiului Focşani. La data de 26 decembrie 2015, în jurul orei 19.15, Adina – Gabriela Prisăcariu a produs un accident rutier pe DN 29, la intrarea în localitatea Salcea, din judeţul Suceava. Într-o curbă deosebit de periculoasă, ea a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens, după care s-a răsturnat cu maşina în afara carosabilului. Din accident a rezultat rănirea tinerei şi a doi pasageri din vehicul. 

 

Adina a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemie. Suceveanca şi-a petrecut a treia zi de Crăciun după gratii, fiind reţinută pentru 24 de ore pentru că poliţiştii au descoperit că aceasta avea suspendat permisul de conducere. 

 

Cum nu a fost considerată un pericol pentru societate, Adina a fost lăsată în libertate sub control judiciar. Tânăra a rămas fără permis de conducere, după ce în vara anului 2014 a produs un grav accident de circulaţie pe raza comunei Dumbrăveni, în urma căruia soţul ei şi-a pierdut viaţa. Acest teribil eveniment rutier, pare să nu o fi impresionat deloc pe suceveancă, care şi-a făcut un obicei din a conduce fără permis de conducere.  

 

 La data de 1 august 2014, în jurul orei 18.00, afându-se la volanului unui autoturism Mercedes E Classe cu volanul pe dreapta, Adina – Gabriela Prisăcariu, fără să se asigure în prealabil, s-a angajat în depăşirea unei dube, într-o zonă cu linie continuă, moment în care din faţă venea o autocisternă. Şoferul acesteia a încercat să evite impactul, însă fără succes. Coliziunea a fost atât de puternică, încât soţul şoferiţei – Dragoş Prisăcariu, de 25 de ani, din oraşul Dorohoi, judeţul Botoşani, a decedat pe loc. Poliţiştii au întocmit atunci pe numele Adinei – Gabriela Prisăcariu un dosar penal pentru ucidere din culpă. În primăvara anului trecut, la 26 aprilie 2015, aceasta a fost surprinsă gonind prin Suceava cu 75 km/h, la volanul unui autoturism BMW, fără a avea permis de conducere. 

 

Agenţii de la rutieră au reuşit să o oprească, însă când i-au cerut actele, tânăra a început să devină recalcitrantă şi să-i înjure pe oamenii legii. Poliţiştii au fost nevoiţi să o imobilizeze şi să o încătuşeze pentru a o putea duce la secţia de poliţie, unde au identificat-o. Astfel, au descoperit că se numeşte Adina – Gabriela Prisăcariu şi că permisul ei de conducere este suspendat.

 

 Ea s-a ales atunci cu un nou dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

download from google play download from apple store

 

loading...
Blonda - spaima șoselelor arestată în Marea Britanie


 

Interlop, avansuri la soţiile cunoscuţilor şi viol în grup? I-au făcut portretul profului acuzat de viol
Un profesor din Botoșani a fost reținut, joi, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale sub acuzația de viol.    
PERICOL public: Autoturism cu numere străine oprit de poliţişti, un botoşănean dat jos cu forţa din maşină – FOTO
Un botoşănean în vârstă de 33 ani, aflat la volanul unui autoturism marca Skoda, înmatriculat în Marea Britanie, s-a întâlnit cu polițiștii în toiul nopții, pe o stradă din judeţ.
Sute de botoșăneni vor primi bani mai MULȚI de la stat
Vești bune pentru sute de cetățeni din județul Botoșani și nu numai.
Pesta porcină africană se tot extinde - RECOMANDĂRILE Direcţiei Sanitare - Veterinare
Pesta porcină africană, cea mai periculoasă boală la porc, nu afectează sănătatea omului. Aceasta duce la decesul porcinelor iremediabil, pentru că nu există vaccin contra acestei boli.
Proiectul cu gunoiul bate pasul pe loc, liberalii s-au simțit amenințați: Sunt imună la presiuni, amenințări și declarații calomnioase
Ședința extraordinară de Consiliu Județean nu a avut rezultate pozitive în ceea ce privește votarea proiectului prin care se dorește ajustarea unor tarife pe partea de salubrizare.
Cresc salariile pentru o categorie de bugetari: CE vor primi de la 1 februarie
Surpriză imensă pentru zeci de mii de bugetari. Salariile lor vor crește începând de anul viitor. În plus, aceștia vor beneficia de încă o indemnizație de la începutul anului.
Comunicat PSD: Produs din Botoșani - de la idee, la inițiativă și acum la târgul Agralim
Senatorul Lucian Trufin a participat, în calitate de invitat, la deschiderea  celui mai mare târg agricol pentru fermieri din regiunea Moldovei  (Agralim), târg ce se desfășoară în perioada 20-23 septembrie în localitatea Lețcani din Județul Iași.
Hoţ profesionist săltat de poliţişti şi băgat după gratii
Un botoşănean de 29 de ani a fost „vizitat” acasă de un echipaj de poliţie şi ulterior încătuşat.
ACCIDENT: Un şofer grăbit s-a izbit puternic într-un autoturism
Un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale a avut loc în cursul zilei de joi.
Doi bărbaţi surprinşi „la treabă” de poliţişti, pe un teren agricol
Cei doi indivizi din Botoşani au dat-o în bâlbâieli la vederea echipajului de Poliţie.
Viaţa unui botoşănean schimbată RADICAL de gestul fratelui mai mic
Un botoşănean a scăpat de chinuitoarele şedinţe de dializă graţie fratelui său.
DOLIU la Inspectoratul de Poliţie Botoşani
Mare tristeţe la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani, după ce un fost şef a decedat.
Impact VIOLENT: Doi botoşăneni răniţi într-un accident – Şoferul vinovat a fugit de la locul faptei – FOTO
Un accident rutier, soldat cu două victime, a avut loc din vina unui bărbat de 30 de ani.
Studenții mai multor universități din ţară vin la Ipoteşti
O acţiune la care vor participa zeci de studenţi va avea loc în perioada 24 septembrie – 28 septembrie 2018 la Ipoteşti.
Cei mai mari baroni PSD din Moldova i-au dat cu flit lui Dragnea, merg pe mâna grupării Firea – Tudose
Dacă șeful PSD-ist Liviu Dragnea ar fi avut garanția, de-a lungul ultimelor două săptămâni, că își poate regla rapid conturile cu gruparea Stănescu-Bădălău-Tudose-Firea, în cadrul unui CEx cu adresă, fără probleme, surprize usturătoare și tămbălău mediatic, dublul condamnat ar fi convocat deja ”plutonul” de execuție, cu maximă celeritate, tranșând astfel problemele intestine, la fel cum a acționat în cazurile Zgonea, Ponta și Tudose, când cei trei au fost maziliți, pe rând, de la înălțimea unui vot zdrobitor.
Răzvan Rotaru și ai săi se gândesc să intre în grevă parlamentară dacă nu scapă de Dragnea
Deputatul PSD Răzvan Rotaru a declarat, joi seară, că, dacă Liviu Dragnea nu va demisiona în urma şedinţei CExN de vineri, nu exclude ca cei 80 de parlamentari care îl contestă pe liderul social-democrat să intre în grevă parlamentară.
Vești pentru șoferi: CUM ar putea scăpa de punctele de penalizare
Noi vești pentru toți conducătorii auto.
Ambulanță din Botoșani distrusă după ce a SPULBERAT o vacă: Pacientul nu a mai putut fi transportat la spital
O ambulanță din Botoșani a fost puternic avariată astăzi dimineață în timp ce se deplasa spre Iași.
Un consilier local solicită desființarea unei societăți: E o nesimțire totală acolo
Pentru a se pune capăt situației conflictuale care există la această companie, un ales local solicită măsuri radicale.
Cel mai mare târg agricol din Moldova și-a deschis porțile, producători și șefi din Botoșani prezenți - GALERIE FOTO
Astăzi, 20 septembrie 2018 a avut loc deschiderea celui mai mare târg agricol din Moldova și anume Târgul Agralim. Acesta are loc la Iași, mai exact la Lețcani în perioada 20-23 septembrie 2018.
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Trebuiau să intervină Jandarmeria și Poliția în forță la priveghiul de cinci zile?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Nimic nu-i interesează decât să trăiască în bula aia a lor, parcă au așa un clopot de sticlă deasupra și sunt în altă parte decât în municipiul Botoșani. E o nesimțire totală acolo, cum mai sunt și alte societăți ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6559 lei
USD
Dolarul SUA
3.9517 lei
CHF
Francul elveţian
4.1351 lei
GBP
Lira sterlină
5.2123 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5050 lei
XAU
Gramul de aur
153.4508 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2364 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4386 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8801 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0614 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1822 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6242 lei
Vremea
astăzi
Botosani
25 o C
Dorohoi
25 o C
Bucecea
25 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
25 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.