Ştiri
Blonda - spaima șoselelor arestată în Marea Britanie

Tânăra care a produs un accident de circulație în urma căruia soțul botoșănean a murit pe loc a fost căutată de poliție și găsită se pare, peste hotare.

Spaima șoselelor a fugit în Anglia

 

Fata din Suceava, Adina Gabriela Prisacariu – „Adina - spaima şoselelor”, numită în acest fel după ce a fost implicată în mai multe evenimente rutiere, din care unul cu final tragic, în care şi-a pierdut soţul, şi care este condamnată definitiv într-un dosar de contrabandă din luna mai a anului trecut, a fost reţinută de autorităţile britanice încă de anul trecut. Chiar şi aşa, situaţia ei nu este foarte clară, aceasta nefiind încă extrădată până acum.

 

Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, a arăta că poliţiştii de la Serviciul Urmăriri au doar informaţia de anul trecut, privind reţinerea acesteia, în Marea Britanie, fără ca ulterior să le mai fi fost comunicat ceva în mod oficial.

 

De altfel, şi magistraţii de la Judecătoria Suceava au cerut lămuriri în acest sens, într-un dosar în care Adina Gabriela Prisacariu este judecată pentru conducere fără permis. Judecătorii au emis adrese către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol pentru a li se comunica dacă inculpata este sau nu arestată în Marea Britanie în executarea unui mandat european emis de autorităţile române. Mandatul european a fost emis în urma unei condamnări definitive a sucevencei.

 

Patru ani de închisoare, într-un dosar de contrabandă

 

Adina Gabriela Prisacariu, din satul Slobozia Sucevei, comuna Grăniceşti, a fost condamnată definitiv la patru ani de închisoare de Curtea de Apel Galaţi, pentru contrabandă şi constituire de grup infracţional organizat. Tânăra primise de la prima instanţă, Tribunalul Vrancea, pentru aceleaşi infracţiuni, 2 ani şi 9 luni de închisoare cu suspendare. Înainte de condamnarea finală, tânăra nu avea impusă vreo interdicţie sau restricţie, astfel că a fost liberă să plece unde a dorit.

 

În urma cercetărilor făcute, poliţiştii au stabilit faptul că membrii unui grup infracţional organizat au introdus ţigări în ţară, le-au depozitat în judeţul Suceava, iar ulterior le-au transportat şi vândut pe raza municipiului Focşani. Adina Gabriela Prisacariu a fost judecată ca lider al grupului infracţional.

 

Şirul de infracţiuni a început cu accidentul în care tânăra şi-a pierdut soţul

 

Suceveanca şi-a căpătat renumele negativ de „spaimă a şoselelor” după mai multe evenimente rutiere în care a fost implicată.

 

Cel mai grav s-a petrecut pe 1 august 2014, când tânăra, aflată la volanul unui Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, a făcut o depăşire inconştientă, la Dumbrăveni, provocând un accident în care a murit soţul ei, care se afla pe locul din stânga. După accidentul mortal provocat în august 2014, aceasta a continuat să conducă cu permisul suspendat. Au urmat alte infracţiuni, tânăra fiind botezată de presă „Adina - spaima şoselelor".

 

În aceste condiţii, în aprilie 2015, Adina Gabriela Prisacariu a fost încătuşată în stradă, în Suceava, de un echipaj de poliţie rutieră, după ce a fost surprinsă de radar cu viteză peste cea legală şi a refuzat să oprească la semnalul echipajului rutier.

 

Au urmat alte infracţiuni rutiere, la finele anului 2015. Pe DN 29, la Salcea, tânăra şoferiţă cu permisul suspendat, aflată la volanul unui autoturism marca Land Rover Freelander, a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă. Maşina a intrat pe contrasens, s-a izbit în mai multe rânduri de parapetul de protecţie, după care s-a răsturnat într-o râpă adâncă de 6-7 m. Tânăra şi cei doi pasageri din maşina sa au fost răniţi uşor.

 

Adina Gabriela Prisacariu este judecată în două dosare aflate pe rolul Judecătoriei Suceava: cel privind uciderea din culpă a soţului ei şi încă unul pentru conducere fără permis. (Sursa - Monitorul de Suceava)

loading...
Adina, ”spaima șoselelor” trimisă în judecată după ce a provocat moartea soţului

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
DOUĂ instituții de la Botoșani cu ochii pe comercianți: La urma urmelor sunt banii lor
Astăzi, 20 septembrie 2018, la Prefectură s-a discutat despre condițiile de igienă din unitățile publice din județul Botoșani.
Proiect INEDIT : Puşcăriaşi cu camere de filmat la Penitenciarul Botoşani – FOTO
În perioada 4-21 septembrie 2018, la sediul Penitenciarului Botoșani se desfășoară un proiect cu adevărat inedit.
S-a stabilit DATA la care se închide zona de agrement din Parcul Mihai Eminescu
Adică locul de joacă cu plată precum și activitatea de pe lacul din cea mai mare grădină publică a orașului.
Cel mai „chinuit” botoșănean are „cocoașe” în fața casei, periodic șoferii îi rupeau gardul – FOTOGALERIE
Un botoșănean care are ghinionul de a locui într-o casă poziționată într-o curbă s-a chinuit ani de zile din cauza accidentelor rutiere produse pe bandă rulantă, la poarta sau chiar în curtea lui.
PROPUNERE: Bonuri de ordine introduse la o unitate medicală din Botoșani: Se intră peste rând
O nouă propunere a fost lansată astăzi la Instituția Prefectului.
Șeful de la CJ lăsat fără funcție REFUZĂ rolul de victimă colaterală
Războiul dintre doi directori se răsfrânge nu doar asupra salariaților de la compania de salubrizare a orașului ci și a unuia dintre vicepreședinții de la Consiliul Județean.
Comunicat PSD: Organizația din Botoșani și primarii PSD din județ s-au delimitat categoric de declarațiile deputatului Răzvan Rotaru
Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a reacționat prompt la afirmațiile recente ale deputatului PSD Răzvan Rotaru care a afirmat că lidera social-democraților botoșăneni nu ar avea mandat din partea organizației județene ca să îl susțină pe președintele PSD Liviu Dragnea. 
Răzvan Rotaru: 80 de deputaţi vor demisia lui Dragnea
Deputatul PSD de Botoşani Răzvan Rotaru susţine că aproximativ 80 de deputaţi ai partidului suprijină demersul celor trei lideri ai PSD care cer demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului şi a Camarei Deputaţilor, el afirmând că Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas înapoi şi să lase loc unei echipe care vrea să construiască partidul. 
Șefă de instituție, neputincioasă în fața unor cetățeni: Se creează o panică
Minodora Vasiliu, directorul Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor în cadrul unei ședințe ce a avut loc la Prefectură a prezentat evoluția pestei porcine în țară.
Premieră la Cine Globe cu invitat SURPRIZĂPROGRAMUL săptămânii
De la filme de animație, la cele de groază, comedii și filme de acțiune, Cine Globe aduce în programul săptămânii următoare filme pentru toate gusturile și pentru toți membrii familiei.  
CRITICI la Prefectură cu priveghiul care a durat cinci zile: Am făcut tot ceea ce ne-a stat în putere
Astăzi, 20 septembrie 2018, la Instituția Prefectului a avut loc Comisia pentru Protecția Consumatorilor.
Un tricolor uriaş va fi purtat pe străzile municipiului de tinerii liberali
Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de la momentul în care drumul României s-a schimbat definitiv prin efortul admirabil al unei generații de oameni politici extraordinari, adevărate modele de urmat.
Bărbat agresiv şi pus pe scandal „ridicat” de oamenii legii şi escortat la Poliţie
Un botoşănean violent a fost luat în cătuşe de acasă şi băgat în duba Poliţei.
ALARMĂ! A dispărut un băiat de 16 ani, din Botoșani - FOTO
Un tânăr pe nume Mustaţă Petru - Valerică este dat dispărut.
Escrocherii pe la uşi: CUM intenţionau să facă bani la Botoşani trei constănţeni
Trei bărbaţi din Constanţa au dat nas în nas cu poliţiştii botoşăneni în plină activitate.
Profesorul care ar fi violat o fetiţă de 15 ani a fost REŢINUTde poliţişti
Violul a avut loc pe 3 septembrie în pădurea Rediu.
Senatoarea pusă la colț de deputatul Rotaru: NU are mandat să îl susțină pe Liviu Dragnea 
Scandalul din PSD Botoșani este departe de a se fi încheiat odată cu oficializarea trecerii deputatei Mihaela Huncă la Partidul Pro România. 
Sistemul „RO-ALERT”, testat şi la Botoşani: CÂND primesc botoşănenii mesaje de avertizare
Începând de astăzi, 20 septembrie 2018, Sistemului de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT” va fi testat și la nivelul județului Botoșani. 
Şoferiţa din Botoşani care a omorât un bărbat pe trecerea de pietoni este studentă
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc din vina unei şoferiţe de 20 de ani, din Botoşani.
NOUĂ unităţi şcolare din Botoşani păzite de jandarmi
Mai multe patrule ale Inspectoratul de Jandarmi Judeţean  Botoşani vor acţiona în perimetrul a nouă instituţii de învăţământ din Botoşani.
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Trebuiau să intervină Jandarmeria și Poliția în forță la priveghiul de cinci zile?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În nici un caz nu poate să se aducă un document în septembrie 2018, care să propună măriri din septembrie 2017. Despre ce vorbim? Sau mă rog pe tot parcursul anului 2017 și 2018. Este clar că nu putem fi de acord cu așa ceva. ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6519 lei
USD
Dolarul SUA
3.9743 lei
CHF
Francul elveţian
4.1133 lei
GBP
Lira sterlină
5.2505 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5403 lei
XAU
Gramul de aur
153.7281 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2370 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4382 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8891 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0794 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1820 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6237 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10.3 o C
Dorohoi
10.3 o C
Bucecea
10.3 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.