Ştiri
Botoșănean cercetat după o cruzime de neimaginat, ar fi ucis în chinuri peste 20 de animale

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) efectuează cercetări cu privire la uciderea în masă a mai multor animale de la o fermă din județ.

După cum v-am informat miercuri, 21 de iezi și capre de la o fermă din Dângeni, care în acte aparține cumnatului primarului, ar fi fost omorâte de un îngrijitor de animale.


IPJ Botoșani a confirmat pentru Botoșăneanul că dosarul respectiv a fost întocmit în luna mai a acestui an, fiind în prezent în lucru la Serviciul de Ordine Publică.


Potrivit reprezentanților IPJ, la momentul respectiv reprezentanții SC Cazaferm Lactomozarela SRL au depus o plângere penală împotriva unui angajat, bănuindu-l de uciderea mai multor animale.


”Se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, pentru documentarea întregii activități infracționale, iar la finalizarea acestora se va propune o soluție procedurală”,


insp.Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoşani.


Animalele ar fi fost bătute din dorința lucrătorului de a se răzbuna pe patron, iar unele au fost lăsate în agonie, în apropierea fermei.

 

loading...
Cruzime de neînchipuit: Animale bătute cu parul până la moarte din răzbunare pe un afacerist – VIDEO & FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google playdownload from apple store
SĂPTĂMÂNA NEBUNI(I)LOR: Călin, file de obediență și diletantism ministerial
Dacă absurdul referendum aparent nu prea a mușcat din procentele liberalilor roșii (ALDE, în limbaj științific!) iată că evoluția ulterioară a lui ”Justițel” de la Iași a stârnit mari controverse atât în tagma magistraților cât și în rândul oamenilor normali cărora efectiv le stă în... Gușă,  ping-pong-ul  ăsta nesfârșit cu legile justiției, cu schimbările de la DNA și cu decredibilizarea accelerată a celei de-a treia puteri în stat.
Aproape nimeni NU vrea aici: Doar trei județe au investiții străine mai mici decât Botoșani
Un raport al Băncii Naționale a României și al Institutului Național de Statistică arată situația județelor care au atras cele mai multe, dar și cele mai puține investiții străine după trecerea la economia de piață.
Încă o directoare de nota 10 la ”Județ” - DOCUMENT
O nouă instituție subordonată Consiliului Județean are un manager perfect. Sau cel puțin asta reiese din evaluarea activității sale.
FAZA ZILEI: Atacantul adus de FC Botoșani să marcheze goluri a greșit tricoul: E număr 9... împărțit la 3 - VIDEO
Conferinţele de prezentare a noilor jucători la echipele din Liga I nu sunt dintre cele mai spectaculoase. Numai că oamenii de la FC Botoşani au reuşit să câştige deja ”competiţia” cu o introducere absolut senzaţională, anunță Telekom Sport.
MOTIVUL pentru care PSD Botoșani „fuge” de presă :)
S-a găsit explicația, ironică ce-i drept, pentru faptul că Organizația Județeană a PSD Botoșani este din ce în ce mai ermetizată.
DOSAR PENAL: Hoț surprins în flagrant în timp ce fura 5.000 de lei
Autoritățile locale care au obligația de a asigura ordinea și liniștea publică la Botoșani s-au convins că (încă) există zone din municipiu unde nu se poate vorbi despre un climat de liniște.
Mascații, poliția și două instituții RAZII în Parcul Tineretului și Piața Centrală
O acțiune de amploare a fost desfășurată astăzi la Botoșani.
Persoanele cu handicap NU POT parca gratuit în parcările publice cu plată din Botoșani
Iar acest anunț a fost făcut de reprezentanții societății Eltrans.
DEMONSTRAȚIE în câmp cu șapte utilaje de ultimă generație: UNDE a avut loc – GALERIE FOTO
Fermierii din Botoșani au participat la un nou eveniment agricol și anume la Demo Show Moldova.
ULTIMĂ ORĂ: Parcările publice cu plată de la Botoșani se pot achita și cu cardul bancar
Reprezentații societății Eltrans care au preluat în gestiune serviciul de blocare – ridicare autoturisme parcate neregulamentar vin cu noi precizări.
Turcan dă bomba: PNL va demara revocarea din funcţie a Avocatului Poporului
Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a anunţat astăzi că PNL va demara revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, pe care îl acuză că a încălcat Constituţia. 
ȘOC: Leo Grozavu demis de la Petrolul Ploiești
FC Petrolul Ploieşti a decis rezilierea contractului antrenorului principal Leo Grozavu, măsura fiind luată, joi, în contextul rezultatelor sub aşteptări obţinute de către echipa prahoveană.
Prognoza meteo în weekend: Schimbare RADICALĂ de vreme la Botoşani
În weekend, va fi vreme urâtă în toată țara, cerul va fi mai mult noros, va ploua iar temperaturile maxime nu vor atinge 20 de grade Celsius.
Dumitru Chelariu, dezlănțuit: Precul a făcut patru cafele și trei ceaiuri – Deleanu, nu are ce să ne demonstreze
De câteva zile, subiectul cel mai mediatizat din România și principala preocupare a actualului Guvern și a PSD (legile justiției) a ajuns la un nou capitol.
Tinerii din Botoșani, coadă la Mall pentru o carieră militară
Astăzi, 19 octombrie 2018,  la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, tinerii au putut afla ce trebuie să facă pentru a urma o carieră militară.
CE au găsit poliţiştii în locuinţa tânărului care a distrus trei camere de supraveghere
Locuinţa unui tânăr din Botoşani a fost răscolită miercuri de oamenii legii.
Rezultate RUȘINOASE la bursa de joburi: CÂȚI absolvenți s-au angajat
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani a organizat  “Bursa locurilor de munca pentru absolventi”,  una dintre cele mai importante acţiuni implementate  la nivel judeţean  pentru tineri  şi agenţi economici.
Botoșăneancă de 44 de ani dată DISPĂRUTĂ la Poliție, de familie – FOTO
Dacă ați văzut această persoană sau cunoașteți date despre ea, anunțați cea mai apropiată secție de Poliție.
TRAGEDIE: Tânăr din Botoşani spulberat de o maşină pe o stradă din Italia - FOTO
Tânărul mai avea câțiva metri și ajungea acasă.
Mihaela Huncă dată afară dintr-o comisie parlamentară la cererea PSD Botoșani
Urmare a plecării din PSD, partidul pe listele căreia a devenit parlamentar, Mihaela Huncă a fost retrasă dintr-o comisie parlamentară a Camerei Deputaților.
Adevarul este ca caprele sint ale primarului dar dint trecute in acte pe soacra si pe cumnat.Primarul este cel care duce salariații primarie la facut treaba la ferma (Nelutu soferul primariei,Dorinel fochistul primariei,tauanu,budu muncitori cu diverse calificari)si tot el ii trimite sa aducă laptele cu masina primariei si la strîns furaje.La noi primarul se bate cu mana in piept ca nu are nimic pe el,dar sa se roage sa trăiască dorinel si rudele femeii caci astfel ar fi nevoit sa treacă caprele pe tatu sau pe salariații primariei.După mintea lui totul este posibil.Va rugam poate din ăstia care sînteți ziaristi cu adevarat sa intrați mai in adîncul problemei sa sa vedeti daca el are dat declaratie de avere si ce este trecut in ea.Are 3 masini pe cine sint trecute ? La cel care zice ca ia omorât iedutii ia facut încadrare,ia dat banii la timp?Spunem asta deoarece el are obiceiul de a uita sa le faca.
14 iulie 2018, 19:05
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți de acord cu eliminarea jardinierelor de pe Pietonalul Unirii?
Da
Parțial
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Bine ați venit la Botoșani, v-am așteptat cu drag. Vă mulțumim în primul rând că ați inclus și Botoșaniul pe traseul dv. și cum altfel, decât pe traseul roșu?”, Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani  ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6669 lei
USD
Dolarul SUA
4.0761 lei
CHF
Francul elveţian
4.0936 lei
GBP
Lira sterlină
5.3090 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6267 lei
XAU
Gramul de aur
160.9953 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2387 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4425 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9000 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1229 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1803 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6256 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12.4 o C
Dorohoi
12.3 o C
Bucecea
12.4 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
11 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.