Scene șocante au putut fi văzute în această după amiază în fața unui magazin de pe strada Săvenilor.
Un botoșănean în vârstă de 38 de ani a fost înjunghiat în abdomen de către femeia cu care avea o relație încă din 2021. Cei doi locuiau la blocul turn din cartierul Parcul Tineretului.
El lucra pe tir se pare și era plecat perioade îndelungate de timp. Ar fi aflat că acasă, partenera sa ar fi avut relații și cu un alt bărbat și ar fi ales să o confrunte.
Femeia a avut însă o reacție violentă și l-ar fi înjunghiat cu un cuțit.
Bărbatul a căzut pe stradă iar în ajutor s-au sărit mai mulți trecători. Aceștia au sunat la numărul unic de urgență 112 iar în zonă au ajuns mai multe echipe de polițiști și jandarmi.
Botoșăneanul a fost menținut cu picioarele ridicate pentru a nu avea pierderi masive de sânge până la sosirea medicilor de la ambulanță care l-au preluat pe o targă și l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati.
„Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să se dispună măsuri legale”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Femeia în vârstă de 26 de ani va fi cercetată cel mai probabil pentru infracțiunea de tentativă de omor.
Expoziție cu tablouri digitalizate la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Elevi, profesori și părinți învățați de polițiști cum să combată violența la școală
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
O preoteasă caută verighete și fotograf pentru doi tineri din Botoșani care se iubesc
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
CURIOZITĂȚI: Care a fost prima casă cu etaj din județul Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 17, 2024
Botoșăneancă sunată de polițiștii locali și invitată la sediu
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024