Criminalul a fost internat la Psihiatrie.
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Miorcani, comuna Rădăuţi-Prut, a fost internat în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati", după ce ar fi agresat un alt bărbat de 63 de ani şi l-ar fi aruncat într-o fântână, victima decedând la scurt timp.
Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia, autorul crimei locuia în aceeaşi casă cu victima.
În noaptea de 13 spre 14 ianuarie cei doi ar fi avut un conflict spontan, care a degenerat, scrie ziare.com.
"După ce l-a agresat în locuinţă, autorul l-a transportat cu roaba şi l-a aruncat într-un puţ situat la câteva sute de metri de locuinţă. A doua zi dimineaţă, vecinii au sesizat că bărbatul respectiv nu este la locuinţă şi nu a fost foarte greu să se stabilească cine este autorul. De altfel, victima se afla în grija autorului şi locuiau împreună. Sunt serioase dubii cu privire la starea psihică a autorului. A fost internat în vederea efectuării medico-legale psihiatrice",
a afirmat Valeriu Chihaia.
Autorul faptei, care are antecedente penale, fiind condamnat pentru o tentativă de omor, este acum anchetat pentru omor calificat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un profesor a aflat LIVE că va fi locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local: Sunt surprins – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024