Polițiștii botoșăneni au efectuat dis-de-dimineață percheziții la domiciliul unui bărbat, prilej cu care au descoperit mai multe articole vestimentare care prezintă suspiciuni de contrafacere.
Astăzi, 4 decembrie 2015, începând cu orele 6,00, în vederea probării activităţii infracţionale în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de produse care poartă o marcă identică sau similar cu o marcă înregistrată, poliţişti de investigare a crimialităţii economice din cadrul IPJ Botosani au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, prilej cu care au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, 49 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte inscripţionate cu însemnele unor mărci înregistrate şi care prezintă suspiciuni de contrafacere, în valoare de aproximativ 2.100 lei.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că C. D. de 25 ani, din localitatea Vorona, oferea spre vânzare şi comercializa astfel de produse prin intermediul internetului, cu încălcarea prevederilor legale.
Totodată, la locuinţa persoanei, au fost identificate şi ridicate, 107 pachete de ţigări de diferite mărci, în valoare de aproximativ 1.100 lei, de provenienţă Republica Moldova, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă şi despre care persoana cunoştea că provin din activităţi de contrabandă, astfel incat cercetările în cauză au fost extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
CITEȘTE: Percheziții în locuința unui puștan care a jefuit mai multe persoane juridice din Botoșani
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024