Gheorghe Nichita, fostul primar de Iași, a fost invitatul Andreei Sava, sâmbătă, la ”Descoperiți”.
Fostul edil-șef a vorbit despre existența unui plan de a ”curăța” lideri politici incomozi.
Primele date despre această ”listă a indezirabililor” ar fi apărut în 2014, scrie Jurnalul.ro.
”În 2014 Marian Vanghelie îmi spune: vezi că este o listă, o are Traian Băsescu. Am spus că le umflă, că îi place lui să fie cel cu informația. Apoi am auzit-o în 2016 pe Alina Mungiu, spunând că exista o listă a indezirabililor întocmită de ONG-uri și societatea civilă. Probabil a ajuns și pe la dl Coldea. Cu Sebastian Ghiță am discutat foarte mult timp, din august 2016 până a plecat. Am discutat cu el în ziua în care a dispărut. Mi-a povestit lucrurile acestea, cu Kovesi, toate. M-am întrebat de ce Victor Ponta nu iese să răspundă. I-am și spus-o”
a povestit Gheorghe Nichita
Acesta spune că Victor Ponta a avut o atitudine duplicitară față de colegii săi din partid.
”Pe noi ne-a mințit. Nu îi port pică. Am fost lângă el, nu știu mai departe ce s-a întâmplat cu chestia cu Kovesi și Coldea. Nu a fost prieten cu Coldea, mi-a spus clar că îl urmărește Coldea și îi vrea capul”
a continuat fostul primar
Fostul primar a povestit că în cele patru luni în care a fost închis, procurorii i-au cerut un singur lucru
”Procurorii mi-au cerut capul lui Victor Ponta. Am spus foarte clar, nu am ce să dau” a dezvăluit Nichita
Andreea Sava a prezentat și mandatul în baza căruia a fost supravegheat fostul primar. În mod absolut surprinzător, acesta era unul pe siguranță națională, la fel ca în cazul lui Cătălin Cherecheș.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Anunț APIA Botoșani: Toți fermierii chemați să ceară bani europeni
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
CFR călători scumpește biletele de tren: Noi modificări de la 1 aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Economist specialist în fonduri europene, ”bronz” la... AUR pentru municipiu – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Raluca Turcan și ministrul Culturii din Franța, discuții despre proiecte culturale comune
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024