Ştiri
Botoșăneanul director la Socola, în mijlocul unui nou SCANDAL cu propriile angajate

Măsuri abuzive, nelegale, de forță. Asta reclamă angajatele, managerul botoșănean răspunzând acuzațiilor cu o posibilă acțiune în instanță.

Două angajate ale Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi au depus o scrisoare deschisă la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, în care solicită autorităţilor să ia măsuri pentru „a stopa acţiunile de distrugere“ a unităţii medicale.

 

Angajatele susţin în textul scrisorii că au existat mai multe sesizări adresate Secretariatului General al Guvernului, cât şi Ministerului Sănătăţii, însă nu au fost luate măsuri concrete.

 

„Vă rugăm ca prin luarea măsurilor legale să ne protejaţi asigurându-ne drepturile fundamentale şi constituţionale la demnitate, la muncă şi protecţia socială a muncii, libertatea de exprimare, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii“, precizează acestea în scrisoarea deschisă prezentată de Ziarul de Iași.

 

Printre altele, semnatarele susţin că au fost organizate mai multe concursuri pentru ocuparea unor funcţii, însă fără să fie respectate normele în vigoare.

 

„Au fost atrase numeroase contestaţii din partea participanţilor şi organizaţiilor sindicale şi profesionale, bulversând activitatea personalului prin decizii ilegale, abuzive şi scandaloase, multe dintre ele au fost anulate ulterior în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive ce nu au fost respectate în totalitate, dar şi prin angajarea unor persoane care efectuează activităţi total diferite faţă de cele prevăzute în fişele posturilor ocupate în evidenţele de personal“, se menţionează în scrisoarea deschisă.

 

Acest aspect referitor la statele de funcţii şi la gradul de ocupare a locurilor de muncă a fost constatat şi de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi precizat ulterior în raportul emis.

 

De asemenea, cele două angajate mai reclamă „comportament adeseori dispreţuitor faţă de pacienţi şi subordonaţi, generând în colectiv, în mod direct sau prin interpuşi, o stare permanentă de tensiune, neîncredere şi teamă faţă de unii colegi şi faţă de conducerea Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi“.

 

Dr. Gabriel Oprişanu, managerul unităţii medicale, a precizat pentru Ziarul de Iași că nu poate încă exprima un punct de vedere referitor la conţinutul scrisorii, însă are în vedere deschiderea unui proces.

 

„Nu mă pot pronunţa, public, în legătură cu aşa-zisa scrisoare deschisă întrucât atât eu, cât şi celelalte persoane nominalizate în documentul respectiv analizăm, împreună cu avocaţii, posibilitatea unei acţiuni în instanţă. Tot ce pot să vă spun este că, din câte am înţeles de la colegii din Institut, prin această scrisoare, una dintre semnatare încearcă să acopere o altă faptă foarte gravă pe care ar fi săvârşit-o şi pentru care va trebui să răspundă în faţa instituţiilor abilitate“, a precizat managerul Institutului Socola.

 

Scrisoarea poate fi citită AICI

 

loading...
Oprișanu e din nou director la Iași: E o mare onoare să fiu managerul acestei instituţii
Ars la leafă! Oprişanu a comis-o la Socola: Nu am avut de unde să ştiu

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Această meserie e la mare căutare, salariul în funcție de angajator: LISTA locurilor de muncă
Puțin peste 1000 de locuri de muncă au la dispoziție șomerii din Botoșani.
”Pilot” de 70 de ani, din Botoșani, prins gonind la Suceava cu o viteză AMEȚITOARE
Botoșăneanul dornic de senzații tari a fost surprins de radar, polițiștii aplicându-i sancțiuni contravenționale.
Locuri de la parcare speciale pentru unii bolnavi de la Mavromati - FOTOGALERIE
Bolnavii de cancer de la Spitalul Județean Mavromati vor putea putea parca mașina pe locurile destinate persoanelor cu handicap.
10 sfaturi pentru o sarcină sănătoasă
(P) Ocupă-te de sănătatea ta!Fa o vizita la ginecolog inainte de a ramane insarcinata pentru a-ti face toate analizele necesare. De asemenea, nu evita dentistul si acorda o atentie mai mare ingrijirii danturii.
Botoșănean mort de BEAT la volan, prins după ce un alt şofer a făcut o manevră GREȘITĂ în trafic
Era atât de beat că abia se mai ținea de volan. Cu toate acestea, nu ar fi fost prins dacă nu ar fi acroșat în trafic un alt şofer, care a efectuat o manevră greşită.
ANUNȚ: Președintele CJ Botoșani convoacă ședință ordinară
Președintele Consiliului Județean Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 178 alin. (1), art. 179 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, convoacă Consiliul Judeţean în şedinţă ordinară, pentru data de 26 septembrie 2019, ora 10:00, în sala de şedinţe „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ.
Condiții decente în Maternitatea Botoșani – FOTOGALERIE cum arată sala de nașteri
Imaginile cu sala de nașteri a Maternității au fost analizate de către mamele din Botoșani, care și-au spus părerea cu privire la condițiile din unitatea medicală.
ANUNȚ Convocare extraordinară a Consiliului Județean Botoșani
Președintele Consiliului Județean Botoșani, în conformitate cu prevederile 178 alin. (2) și art. 179 alin. (1) și alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, convoacă:
Taximetriștii din Botoșani curați ca lacrima: CONTROALE fără nicio amendă
O amplă acțiune de verificare a fost efectuată de către angajații unei instituții la taxiurile din Botoșani.
Zeci de femei au stat la coadă în centrul orașului - GALERIE FOTO
Zeci de femei au venit luni dimineață în Piața Revoluției .
Clasamentul MITEI în spitalele din România: CE locuri ocupă Botoșaniul
Clasamentul este realizat în funcţie de numărul de răspunsuri afirmative la întrebarea: Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?
Tinerel și cu tupeu: CUM circula un șofer de 19 ani pe drumul european
Cele mai multe accidente se petrec din cauza vitezei și a alcoolului la volan. Statistici de care, însă, aproape nimeni nu mai ține seama.
PERCHEZIȚII la Botoșani: Marfă de contrabandă în locuințele a două femei
Perchezițiile au vizat trei locuințe, în baza mandatelor emise de Judecătoria Botoşani.
INCONȘTIENȚĂ maximă la un bărbat din Botoșani: CE le-a atras atenția polițiștilor
E o minune că bărbatul nu a provocat niciun accident în trafic.
Loading...
Prinsă cu țigări și alcool asupra ei, femeie lăsată FĂRĂ marfă
În schimb, a primit un dosar penal pentru contrabandă.
Comunicat PNL: Liberalii au marcat la Botoșani Ziua europeană fără mașini - FOTOGALERIE
Organizația Municipală PNL Botoșani a promovat, duminică, mersul pe bicicletă ca alternativă la automobile.
Medic botoșănean, despre mituri și realitate în una dintre cele mai întâlnite boli ale inimii: Necesită tratament pentru toată viața
Atenție mai ales la stres, efort fizic, stimuli emoționali puternici.
Ești deștept și vii de la țară? O companie din Botoșani te AJUTĂ să înveți carte
O mare companie românească, prezentă și în Botoșani, vine în sprijinul elevilor de liceu care provin din mediul rural, dar sunt lipsiți de posibilitățile materiale.
La asta stăm bine: Elevii din România vor avea anul acesta cele mai LUNGI vacanțe de Crăciun și Paști din UE
Elevii din România vor avea 41 de zile de vacanță de sărbători, potrivit calendarului anului școlar 2019-2020.
Vom avea arenă ultramodernă la Botoșani: Modernizare şi dotare, nu doar reabilitare
După stadionul din Craiova și cel de la Târgu Jiu, o nouă arenă ultramodernă va apărea în România.
kurtmann.ro%20
Sondaj
Ați fost în vacanță pe timpul verii ce tocmai s-a încheiat?
Da
Doar un weekend
Nu
Declaraţia zilei
”Se presupune că este o suspiciune și atunci cercetează ceilalți care au competențe mai mari decât noi. Eu vreau să văd dacă fac plățile, dacă în dosarul de solicitare a subvenției nu sunt anumite nereguli. Este o măsur ...
Loading...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7491 lei
USD
Dolarul SUA
4.3248 lei
CHF
Francul elveţian
4.3658 lei
GBP
Lira sterlină
5.3826 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0236 lei
XAU
Gramul de aur
211.1723 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2440 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4178 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9291 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2525 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1833 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6361 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.