Un nou final de sezon aceeaşi poveste: FC Botoşani, fără emoţii în privinţa retrogradării, pierde lamentabil în faţa Concordiei Chiajna, aflată în mare nevoie de puncte. Şi tot după o desfăşurare cel puţin ciudată a jocului.
Meciul a început furtunos, cu mari ocazii de ambele părţi, iar în minutul 9 Grădinaru a trimis o minge cu efect în transversală.
În minutul 16 atacantul Bawab a fost eliminat după o intervenţie extrem de dură şi fără rost la mijlocul terenului asupra lui Burcă.
Ilfovenii nu au căzut psihic şi peste numai trei minute au deschis scorul prin ex-botoşăneanul Batin, care a împins în plasă o minge ce s-a plimbat prin faţa porţii.
Enache a reacţionat abia în minutul 43, atunci când în sfârşit şi-a dat seama că nu avea rost să ţină trei fundaşi centrali pe teren în timp ce oaspeţii jucau în 10 şi mai aveau un singur atacant pe teren.
Nu s-a schimbat însă ceva nici după schimbare. A fost un chin permanent de partea gazdelor, care au generat din tribune strigăte precum, „blatiştilor”, „aţi luat bani”, "aţi vândut meciul" şi altele asemenea prin care moldovenii erau acuzaţi că au cedat deliberat.
Costel Enache a folosit următorii jucători:
Cobrea – Plămadă, Miron (43 Unguruşan), Burcă – Roman, Rodriguez (77 Chitoşcă), Achim, Moruţan, Golofca (66 Axente) – Golubovici.
În urma acestui meci Concordia Chiajna se distanţează la patru puncte de retrogradare, iar Botoşaniul rămâne pe locul 8.
O mamă și fiul ei de patru ani au dispărut de acasă: Poliția, APEL către cetățeni
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Festivitate de premiere organizată pentru cei mai buni elevi contabili din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Talismanul Botoșanilor după golul din prelungiri: Sunt și fan Real Madrid, deci nu renunț
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Gabriela Erdic
Apr 24, 2024