Bucecea a îmbracăt din nou haine de sărbătoare. La acest sfârșit de săptămână orășelul găzduiește a XXXVII –a ediție a Festivalului Concurs Interjudețean ”Satule, mândră grădină”, care, în ciuda denumirii, reunește nu doar artiști din România, ci și din Republica Moldova și Ucraina.
Centrul Cultural din mijlocul urbei s-a umplut vineri după-amiază, în prima zi a manifestărilor, când au intrat în concurs, pe rând, copii de 9 – 11 ani și 12 – 18 ani, dar și tineri cu vârsta cuprinsă între 19 și 29 de ani, cu toții încercând să impresioneze juriul. Acesta este condus de celebra realizatoare TV Elise Stan, fostă producătoare a emisiunii ”O dată-n viață” de la Televiziunea Română și îi are în componență, printre alții, pe Ioan Cobâlă - dirijor orchestrator, Iurie Levcik – directorul Centrului Cultural Român din Cernăuți, Dan Doboș - directorul Orchestrei Rapsozii Botoșanilor și Vasile Pohoață – realizator TVR și Radio Iași.
”Țin să mulțumesc din suflet că, iată, am ajuns la cea de-a XXXVII –a ediție a festivalului concurs interjudețean «Satule, mândră grădină», care după cum se vede a devenit o tradiție a orașului Bucecea și a orașului Botoșani. Mulțumim Consiliului Local și d-lui primar al orașului Bucecea, Andron Țâmpău”, s-a adresat publicului Cornelia Ciobanu, directorul Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale.
Aceasta a remarcat numărul mare de participanți înscriși la concurs, lucru care în opinia sa este un semnal că tradițiile populare vor dăinui.
Primarul a mulțumit deopotrivă juriului, participanților și Consiliului Local Bucecea.
”De fiecare dată a fost aproape de mine și reușim performanța de a ajunge la a XXXVII – a ediție, este cel mai longeviv festival al muzicii populare din Moldova. L-am organizat chiar și atunci când acest centru cultural era în reabilitare, am apelat la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani și l-am organizat acolo ca să nu existe nici o sincopă în ceea ce privește organizarea acestui festival”, a spus Andron Țâmpău, primarul orașului Bucecea.
Festivalul, la care concurenții sunt acompaniați de Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor, continuă sâmbătă cu decernarea premiilor, gala laureaților și recitaluri. (S.B.)
Luciana Buliga: Am ales ca pentru județul meu să ofer tot ceea ce am
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
PATRU mașini, arme și alte bunuri RIDICATE de polițiști după percheziții de amploare la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Trei tineri au intrat în vestiarul FC Botoșani și au furat încălțămintea jucătorilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Ionela Aiftincă: Sunt unicul avocat pe un post eligibil pe listele Botoșaniului
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Cum a devenit Bet Builder una dintre cele mai apreciate funcții la casele de pariuri online
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024