Ştiri
Buhăianu: Demersul meu la miniştri şi la Boc a fost auzit, sunt bani în educaţie
Deputatul PDL Cătălin Buhăianu a afirmat în cadrul conferinţei de presă organizată vineri la sediul formaţiunii politice că este mulţumit de decizia Executivului de a aloca în şedinţa din această săptămână fondurile necesare pentru plata drepturilor băneşti din sistemul educaţional local.
Deputatul a afirmat că a avut mai multe demersuri atât la premier cât şi la ministrul de finanţe sau cel al educaţiei pentru ca profesorii să nu întâmpine sărbătorile de iarnă cu cardurile de salarii goale. „Din punctul meu de vedere cred că este o situaţia absolut normală ca toi colegii mei, cadrele didactice să îşi primească drepturile salariale aferente până la finele anului 2011 şi asta demonstrează că demersurile pe care le-am avut pe lângă miniştrii de finanţe, educaţiei şi personal d-lui prim ministru Emil Boc, cred că au dat roade şi iată că această iniţiativă a mea, semnalul de alarmă pe care l-am tras a fost auzit la Bucureşti şi cred că putem spune fără nici un fel de problemă că Botoşani are resursa financiară pentru a acoperi acest gol creat prin plata suplimentară care nu a fost prinsă în bugetul pe 2011”, a afirmat Cătălin Buhăianu. Nu în ultimul rând, deputatul democrat liberal a afirmat că astfel de probleme au fost întâmpinate la capitolul salarii şi în anii anteriori când alocaţia bugetară pe această linie s-a dovedit a fi insuficientă pe tot parcursul anului. (G.E.)


PATRU inspectori școlari noi în educația botoșăneană – LISTA completă
În cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație care s-a întrunit în cursul zilei de luni, 19 august 2019 a fost votată lista cu inspectorii școlari numiți prin prin detașare în interesul învățământului.
Peste 200 de școli cu toaletă în curte la Botoșani, șantiere în alte zeci de unități
Suntem în anul 2019, iar la Botoșani încă vorbim de școli cu toalete în curte. Din nefericire, însă județul nostru este fruntaș la acest capitol.
Incendiu uriaș la Botoșani, pompierii se luptă cu flăcările de PATRU ORE - GALERIE FOTO
Pagubă semnificativă pentru un botoșănean căruia i s-au aprins bunurile.
Salariile în Primărie acoperite până în septembrie, Flutur întrebare către „privați”: Dv. aveți vouchere de vacanță?
Soluția rezolvării problemei financiare pentru plata salariilor în Primăria Botoșani ar fi fost prin alocarea unei sume mai mari la rectificarea pozitivă a bugetului național.
Polițiștii au început vânătoarea piraților auto, ministrul MAI mesaj către șeful Poliției de la Botoșani
În contextul cazului dramatic de la Caracal, Poliția este în alertă și a demarat ample controale.
Caniculă și ploi aproape deloc, CUM va fi vremea la Botoșani în următoarele zile
Vreme caniculară la Botoșani, puțină răcoare spre weekend.
Flutur, replică pentru Doina Federovici cu „tramvaiele pesedeului”: O minciună și o golănie
La începutul lunii august, social democrații botoșăneni au reluat conferințele de presă. Atunci, senatorul Doina Federovici îi adresa public o serie de întrebări primarului Flutur.
SCANDAL național cu concediile directorilor de școli, discutat la Prefectura Botoșani: Salarii frumoase, concediu de 3 luni pe an
Într-o perioadă în care au loc mai multe activități de organizare în școlile din Botoșani pentru pregătirea noului an școlar, majoritatea directorilor botoșăneni sunt în concediu de odihnă. 
O școală din județ caută șofer de autobuz cu studii medii - LISTA locurilor de muncă
Mai puțin de 900 de locuri de muncă sunt vacante la această dată în județul Botoșani.
Subprefecta certată în videoconferință de ministrul MAI: Monitorizați din teren, nu din birou
Autoritățile botoșănene au luat parte luni, 19 august 2019, la o videoconferință pe tema pregătirea în școli pentru noul an școlar.
Un tânăr care trăia pe stradă a murit răpus de boală: Ce a făcut o familie din Botoșani
La masa bogată au fost chemați copii, tineri și adulți cu care viața nu se arată deloc darnică.
ASTĂZI: Un tânăr șofer a ajuns cu mașina în șanț, ce au descoperit polițiștii
Polițiștii au avut parte de o surpriză atunci când i-au pus șoferului fiola.
Șofer mort de BEAT, intră cu mașina într-un copac: Două persoane rănite
Un bărbat urcase în mașină, deși știa că șoferul este în stare de ebrietate.
Preotul - ”jurnalist” plecat din Botoșani: Mediul virtual devine astfel un mijloc eficient de comunicare şi de mărturisire a credinţei
Dintre toate activitățile pastoral-misionare, una a atras atenția în mod deosebit: pasiunea sa pentru publicistica religioasă, atât cea tipărită, cât și cea din mediul on-line.
Elicopter SMURD chemat din nou la Botoșani: Pacient cu arsuri grave, transferat într-o unitate specializată
Medicii recomandă transferul pacientului către o unitate specializată pentru tratarea acestor cazuri.
Vino la cortul alb de pe Pietonalul Unirii: Te așteaptă copilul cu aripă de fluture
Dacă nu știi, afli cu ce se confruntă copii și adolescenți pe lângă care treci zilnic.
Au trecut pe lângă moarte: Soț și soție răniți, mașină cu roțile în sus pe asfalt - FOTO
Din fericire, cei doi pasageri au scăpat cu viață.
Mesajul care a băgat spaima în botoșăneni și REACȚIA autorităților: Ajunge norul radioactiv la noi?
Botoșănenii au intrat în panică din cauza unui mesaj care a început să circule pe rețelele de socializare, în special pe WhatsApp, și care atenționează asupra unui nor radioactiv care ar ajunge astăzi deasupra țării noastre.
Anastasia, fetița pe care o putem salva ÎMPREUNĂ cu un simplu SMS - VIDEO
Anastasia Ivan are un an și 6 luni, timp în care a îndurat cât nu îndură alții într-o viață întreagă. Cu fiecare SMS îi oferim șansa la o viață normală.
Golofca a stabilit RECORDUL sezonului în Liga 1
Din păcate pentru moldoveni, golul lui Golofca nu a adus victoria.
Cine se uita la asa un prost bai cetatene. Taci ca vorbesti prostii si pupa mai departe dar adinc.
20 noiembrie 2011, 18:36
domnule buhaianu obuff dar sunteti extraordinar!pur si simplu extraordinar!aproape nu-mi vine sa cred ca daca nu erati domnia voastra as fi ramas de sarbatori fara salariul meu substantial de profesor debutant de sapte milioane!eu si familia mea va vom vota numai pe domnia voastra pentru ca stiu ca ne-ati ajutat!
19 noiembrie 2011, 11:55
D-le Buhaianu, ministrii la care faceti referire si D-l Boc macar va cunosc din vedere ?
19 noiembrie 2011, 08:10
Va multumim ca existati! Un foarte bun politician si un mare om!
18 noiembrie 2011, 21:18
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Pentru serviciul de salubrizare, Primăria Botoșani ar trebui:
Să organizeze licitație
Să-l atribuie direct SC Urban Serv SA
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Pe mine m-a ales partidul să candidez. Niciodată, dar absolut niciodată, nu m-am temut de cineva. Nici de președinte, nici de prim ministru, nici de miniștrii care se perindă pe aici. Este o competiție electorală, PSD-ul își ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7284 lei
USD
Dolarul SUA
4.2575 lei
CHF
Francul elveţian
4.3494 lei
GBP
Lira sterlină
5.1609 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9953 lei
XAU
Gramul de aur
205.1029 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2432 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4534 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8836 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2112 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1835 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6340 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.