Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că se analiza posibilitatea redeschiderii pieţelor de Crăciun. Iar, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis ca pieţele să fie redeschise, de la finalul acestei săptămâni, având în vedere că s-a menținut panta descendentă a numărului de infectări.
Ca o coincidență „întâmplătoare”, a doua zi au loc alegerile parlamentare.
”Daţi-mi voie să trec foarte scurt şi la tema numărul 1 din spaţiul public –pandemia. Am putut să constatăm că în ultimele săptămâni numărul de persoane infectate a scăzut semnificativ. Da, probabil în perioada înainte de sărbători s-a testat mai puţin, dar această scădere se poate observa peste tot în Europa. Această scădere nu e o întâmplare, o înşurubare la date, ci este o realitate, facem parte din ţările europene unde se înregistrează o scădere.
După discuţii cu specialiştii, am decis ca de la sfârşitul acestei săptămâni să fie redeschise pieţele. E cu siguranţă o veste bună şi pentru producătorii care vor să vândă în pieţe, dar şi pentru românii care vor să îşi facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă”,
a afirmat Klaus Iohannis
Măsura închiderii piețelor și oboarelor a fost luată în prima decadă a lunii în curs și a zguduit acest segment de activitate din toate județele țării. Piețarii au organizat proteste în toată țara, inclusiv la Botoșani, prefecții s-au contrat cu primarii pe marginea restricțiilor.
După două săptămâni în care oamenii au fost forțați să-și vândă marfa pe trotuar sau din portbagaj, guvernarea a anunțat că piețele pot funcționa totuși, iar redeschiderea lor coincide cu data la care se aleg noii senatori și deputați.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024