Acest ajutor este acordat în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.
Peste patru milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.
Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare, și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire, scrie Antena 3 CNN.
Din fericire, milioanele de beneficiari nu mai au prea mult de așteptat. Pentru că ultima tranșă de bani va intra luna viitoare, așa cum anunța fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
”Reamintesc faptul că din septembrie vom furniza alți 700 de lei pe cele 2,1 milioane de carduri", declara fostul ministru.
Până în prezent, au fost emise și distribuite peste două milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili și au fost soluționate 17.700 anchete sociale, pentru care sunt emise și distribuite carduri.
Peste patru milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.
Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe.
Prima tranșă de bani, de 700 de lei, s-a acordat începând cu luna februarie 2023, iar cea de-a doua se acordă începând cu luna septembrie 2023.
Din păcate, cardul de energie care se distribuie românilor nevoiași pentru plata facturilor va dispărea, potrivit observatornews.ro. Așadar, tranșa din septembrie va fi și ultima pe care beneficiarii o vor primi.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024