Deja a reușit să adune în jur de 500 de semnături. Fostul democrat liberal care a devenit consilieri local independent, vrea un nou mandat în plenul municipal. Se avântă singur în vâltoarea alegerilor și-și dă șanse sporite.
Marius Buliga, în prezent viceprimar, a adunat jumătate din semnăturile necesare pentru a-și putea depune candidatura la Consiliul Local din postura de independent.
L-au ajutat prietenii.
”Nu am fost eu pe stradă. Cu strada, am zis că în ultimul moment dacă nu reușesc să am îndeajuns, o să ies și pe stradă. Așa, am mulți prieteni care m-au ajutat în acest sens și jumătate le am strânse deja”
Marius Buliga, candidat independent la CL Botoșani.
Ce șanse își dă? Și de ce?
”Cele mai mari șanse ca și independent. Vedeți dv. că pe zona asta, oamenii s-au săturat de partide politice, nu mai au încredere. Mă gândesc că ar fi mai bine dacă ar veni mai mulți candidați independenți, dacă ar candida oameni din societate, oameni fără să fie angrenați politic, ar fi okay, să fie cât mai mulți, ar fi extraordinar”
Marius Buliga, candidat independent la CL Botoșani.
Edilul susține că a negociat însă nu într-o manieră serioasă și cu o serie de formațiuni politice. Nu a răspuns afirmativ la nici una. (G.E.)
Anunț APIA Botoșani: Toți fermierii chemați să ceară bani europeni
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
CFR călători scumpește biletele de tren: Noi modificări de la 1 aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Economist specialist în fonduri europene, ”bronz” la... AUR pentru municipiu – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Raluca Turcan și ministrul Culturii din Franța, discuții despre proiecte culturale comune
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024