Pe porțiuni mari au apărut cratere adânci care pun în dificultate șoferii care tranzitează DN28B.
Drumul național DN28B, care face legătura între Botoșani și Târgu Frumos, a intrat în reabilitare în anul 2021. Nici acum, după trei ani de la începerea lucrărilor, drumul nu a fost reabilitat complet, iar porțiunile care au fost finalizate se degradează de la o zi la alta. Pe foarte multe porțiuni din acest drum, asfaltatul s-a fisurat și au apărut cratere imense, astfel că șoferii sunt nevoiți să frâneze pentru a nu-și distruge mașinile. Aceștia spun că ritmul de lucru este foarte încet, iar pe unele porțiuni își pot avaria autoturismele din cauza craterelor din asfalt
Drumul Botoșani – Târgu Frumos are o lungime de aproximativ 71 de kilometri și este șoseaua care leagă nordul extrem al României, respectiv județul Botoșani, de restul țării. După decenii de promisiuni electorale, în anul 2021 au început efectiv lucrările la drumul Botoșani – Târgu Frumos, un proiect în valoare de 260 de milioane de lei, cu finanțare europeană. La numai câteva luni de la turnarea primului strat de asfalt, șoseaua a cedat în mai multe locuri.
Șoferii care tranzitează această arteră susțin că firma de construcții care reabilitează drumul face o lucrare în bătaie de joc. Cratere imense au apărut în asfalt, cu toate că drumul este recent reabilitat. Aceștia mai declară că sunt porțiuni de drum ce arată foarte rău. Contractul pentru modernizarea DN28B Botoșani - Târgu Frumos a fost semnat cu Asocierea Aqua Parc (Lider) – Mavgo din Neamț.
„Drumul arată oribil. Un drum foarte prost, având în vedere că este proaspăt asfaltat. Firma care lucrează este foarte dezordonată. Nu rămâne curat în urma lor. Mai în față arată dezgustător la cum s-a lucrat”, declară un șofer care tranzitează drumul DN28.
Unii localnici din satul Balș declară că, din cauza mașinilor de mare tonaj, în casele lor au apărut fisuri adânci, iar asfaltul s-a crăpat.
„Să veniți să vedeți ce crăpături mi-au apărut în pereți! Trec cu mașini de mare tonaj și se zguduie pereții casei. Asfaltul este turnat în bătaie de joc. Aici, în fața casei au apărut gropi foarte adânci. Ne distrugem mașinile”, declară un locuitor din Balș, localitate străbătută de drumul DN28B, potrivit Bună Ziua Iași.
(Foto: bzi.ro)
Botoșăneanul Vlad Plăcintă premiat de mitropolitul Teofan cu diploma de vrednicie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
El este șoferul care s-a izbit în mașina Poliției! A fost REȚINUT în urmă cu scurt timp – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer „tras la răspundere” de polițiști: I-au confiscat și ceva marfă
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Patru elevi botoșăneni și profesorii lor, vizită în Macedonia de Nord
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024