Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unei femei de 73 de ani, din municipiul Botoșani.
Cercetările se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Acțiunea a avut loc pe 24 septembrie 2021.
În urma activităților desfășurate la locația vizată, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, peste 500 de pachete de țigarete, de diferite mărci, de proveniență Duty free, pentru care femeia nu deținea documente legale de proveniență.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024