Moment la limita penibilului petrecut în dimineața zilei de 12 septembrie la festivitatea de deschidere a noului an la Școala Gimnazială nr. 11 de pe Calea Națională.
Inspectoratul Școlar Județean a fost reprezentat de către Crina Murariu, care a dat citire mesajului Mihaelei Huncă.
S-a apropiat de catedra care era pusă în centrul careului și a început să citească. În acest timp, directorul unității de învățământ i-a ținut microfonul.
Iar asta în condițiile în care chiar și președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți a avut un speech și și-a ținut singur microfonul, fără a avea nevoie de ajutor.
Cât despre mesajul inspectorului școlar general, probabil nici unul dintre copiii adunați în careu nu a încercat și nici nu ar fi putut să îl înțeleagă.
Discursul a început astfel….
”Ziua de astăzi se găsește, pentru mulți dintre noi în relație de sinonimie cu emoția, ci și cu momentul în care inocența sparge cu un zâmbet orice rigiditate instituțională. Este ziua în care creativitatea începe să primească argumente, construcțiile de idei încep să atenueze paradoxurile existenței iar jocul capătă finalități educative și formative. Școala își redeschide porțile, dragii mei, și, în ciuda detractorilor săi, valorile unei națiuni se construiesc trecând dincolo de ele”
Mesaj Mihaela Huncă, inspector școlar general
Și a continuat…..
”Nu voi face apel la teoreticienii pedagogiei nici pentru a spune care este menirea unui dascăl, nici pentru a sublinia importanța educației fiindcă, împreună cu dv. vreau să le căutăm în anul școlar care tocmai a început. Consider extrem de utilă această căutare deoarece în plină epocă a schimbărilor de paradigmă și a tehnicizării sufletelor în plin avânt al competițiilor globale și al dezindividualizărilor naționale, prin școală și în școală vom găsi nu doar rădăcinile ființei, ci și rostul fiecăruia dintre noi”
Mesaj Mihaela Huncă, inspector școlar general
În timp ce inspectorul Crina Murariu a dat citire mesajului, rândurile copiilor au fost străbătute de rumoarea specifică nerăbdării de a se intra în clase.
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024