Primarul municipiului reședință de județ s-a delimitat de ceremonia de premiere a Editurii Cartea Românească ce a dat prilej unei tinere să-şi citească poezia cu versuri pornografice, de pe scenă.
Cătălin Flutur a spus că Editura Cartea Românească este considerată una dintre cele mai prestigioase din România și tocmai din acest motiv este șocant cum a fost permisă o asemenea eroare.
În primă fază, conform programului inițial, spectacolul ar fi urmat să înceapă la ora 17:30, însă a fost reprogramat cu jumătate de oră mai repede tocmai pentru a include și această premiere a editurii, care în anii trecuți se desfășura în foaierul casei de cultură ce găzduia evenimentul.
„Noi am susținut premiul de poezie și o parte din manifestările din data de 15 ianuarie, pentru că pe lângă noi, Primăria și Consiliul Local, sunt și Consiliul Județean, Muzeul Județean, Biblioteca Județeană, inclusiv Hyperion. A fost pentru prima dată când în program a fost inclusă premierea făcută de Editura Cartea Românească, nu puteam să anticipăm ceea ce s-a întâmplat. Dar nici o secundă ce s-a întâmplat acolo, nu a fost pe banii Primăriei, era jumătatea de oră pe care o au ceilalți organizatori”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Edilul şef a arătat că, după acest eveniment a văzut multe persoane, chiar și din rândul scriitorilor invitați la Botoșani, care s-au arătat oripilate de începutul galei.
„Eu nu înțeleg sub nici o formă actul artistic sau cultural la nivelul acesta. Poate sunt depășit, dar cei mai mulți dintre noi nu înțeleg lucrul acesta. Până la urma urmei a fost o greșeală, o eroare, iar eu am avut puterea aseară, în calitate de co-organizator în finalul discursului, să îmi cer scuze pentru inadvertențele care au apărut în timpul spectacolului”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Întrebat dacă se va implica la ediția viitoare în modul de organizare pentru a nu mai fi permise astfel de erori, primarul nu a confirmat, dar nici nu a infirmat o astfel de variantă.
3 lucruri de care este bine să ții cont atunci când achiziționezi un apartament vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Amenajări exterioare cu ardezie pentru spații mici: idei și sfaturi practice
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: Până CÂND mai pot fi folosite
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
FC Botoșani părăsită de vârful de atac, a plecat în liga secundă din Polonia
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024