Ultimul comunicat transmis de candidatul independent la Primăria Botoșani este unul de mulțumire pentru botoșăneni.
Iată ce le spune Cătălin Silegeanu alegătorilor din Botoșani, în ultima zi de campanie:
Dragii mei botoșăneni, a fost o perioadă frumoasă în toată această campanie.
Am cunoscut oameni frumoși, surprinzător de hotărâți, de educați, de echilibrați, am trait momente, sentimente, emotii si cel mai important am avut CURAJ sa spun: STOP, avem nevoie de o SCHIMBARE.
A fost într-adevăr o mare provocare asumarea acestei responsabilități de a lupta alături de voi pentru a ne face auzite nemulțumirile. Așa am reușit să construiesc o campanie completă pentru cetățeni.
Am reușit împreună să înțelegem cu adevărat cum administrația locală are o direcție greșită și nu se bazează pe necesitățile și nevoile cetățenilor.
Astazi este final de campanie. Prima pentru mine, dar nu și Ultima, cu siguranță. Indiferent de rezultatul de Duminică, voi continua să mă LUPT pentru binele acestui oraș.
Voi continua să mă LUPT pentru un Botoșani așa cum mi-l doresc, un Botoșani cu viitor, cu tineri care rămân, cu adulți care se întorc acasă la familiile lor, cu investitori care crează locuri de muncă.
De votul vostru depinde din ce postură îmi voi continua lupta. Din postura de Primar, cu șanse reale de a pune în practica programul meu și a genera progres în acești 4 ani, din postura de Consilier, fiind o VOCE a cetățenilor și demascând blaturile și abuzurile politicienilor, sau din postura de antreprenor, creând în continuare locuri de muncă și lucrând la un program și mai bun pentru alegerile de peste 4 ani.
Cert e că nu sunt genul care abandonează lupta. Dacă nici voi nu ați abandonat speranțele că Botoșaniul poate fi un oraș modern și prosper vă aștept Dumincă la vot.
Votați Cătălin Silegeanu. Poziția 12 pentru Primar și poziția 14 pentru Consiliul Local, pentru o reconstrucție a Botoșaniului începând de luni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șapte afaceriști vor să construiască podul care ne leagă de Suceava
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Top 5 electrocasnice care nu trebuie să-ți lipsească din bucătărie
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024
Top 5 business-uri de succes în 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024
Cum să planifici botezul micuțului tău? Iată 5 aspecte esențiale la care trebuie să fii atentă
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024