Așteptăm câștigătorul tombolei organizată cu prilejul lansării aplicației Botoșăneanul pentru mobil să ne contacteze la tel. 0751/29.84.24 sau pe adresa redacţ[email protected] pentru a-i înmâna premiul.
Este posesorul unui Samsung Galaxy S7 Edge, iar aplicația și-a instalat-o pe 17 iulie 2017, la ora 20:53.
I s-a trimis de două ori notificare prin care era anunțat că este câștigătorul tombolei.
În cazul în care nu ne contactează până vineri, 28 iulie, ora 17:00, atunci la ora 17:30 vom efectua o nouă tragere la sorți, pe care de asemenea o vom transmite live pe Facebook.
Aplicația Botoșăneanul pentru mobil a fost lansată luni, 17 iulie, iar în competiție, așa cum anunțam atunci, au intrat toți cei care și-au descărcat-o de la ora 9:00 a acelei zile și până la ora 24:00 a zilei de duminică, 23 iulie.
Premiul pus în joc este un Huawei P9 Lite.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
COMUNICAT Primăria Mihai Eminescu privind achizițiile publice efectuate de instituție
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024