Anul 2015 aduce cea de-a treia ediție a Galei „Angelica Gherman”, eveniment organizat de Asociația B-Right Media în memoria regretatei învățătoare și autoare de cărți școlare.
Redăm mai jos integral comunicatul de presă trimis de Asociația B-Right Media:
Astfel, le oferim din nou oportunitatea tuturor învăţătorilor din judeţ, cu rezultate deosebite la catedră, de a se înscrie în competiție, indiferent de vechimea în învățământ, vârstă, de mediul (urban sau rural) în care se află școala unde își desfășoară activitatea. Pentru a intra în cursa pentru marele premiu, ce va fi înmânat în cadrul evenimentului festiv Gala „Angelica Gherman”, candidații sunt invitaţi să depună dosare prin care să-şi demonstreze performanţa şi creativitatea în activitatea didactică.
Calendarul competiției este următorul:
• 01.11.2015 - Lansarea oficială a competiției;
• 01.11.2015 -10.11.2015 - Depunerea dosarelor;
• 10.11.2015 - 13.11.2015 - Evaluarea administrativă și tehnică a dosarelor;
• 14.11.2015 - Transmiterea e-mail-urilor de confirmare din partea organizatorilor către finaliști;
• 20.11.2015 - Gala „Angelica Gherman”. Vor fi invitați toți finaliștii, iar marele câștigător al Premiului Învățătorul Anului 2015 va fi anunțat în cadrul Galei.
Toți finaliștii vor primi diplome de "Finalist al Concursului Învățătorul Anului 2015". Câştigătorului i se va decerna placheta „Învăţătorul Anului 2015”, alături de o finanţare de 1.000 de lei. De asemenea, va primi consultanţă și mediatizare gratuită din partea Asociaţiei B-Right Media pentru un proiect educativ pe care îl va derula, în baza acestei finanțări, până la sfârșitul anului 2015. Ediția 2015 a Galei „Angelica Gherman”este organizată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Botoșani, în cadrul proiectului „Nonformal…Internațional!”. Toate informațiile privind documentele ce trebuie incluse în dosarul de candidatură și metodologia de aplicare sunt disponibile online, pe pagina de Facebook a Asociației B-Right Media, la adresa https://www.facebook.com/voluntariatbt.
Angelica Gherman, în memoria căreia Asociaţia B-Right Media organizează anual această Gală, a fost şi va rămâne în amintirea tuturor ca o învăţătoare şi autoare de cărţi şcolare cu un palmares impresionant care cuprinde: 21 de cărţi şcolare apărute şi două în curs de apariţie, toate editate la Bucureşti; tiraje însumând peste 300.000 de exemplare distribuite în întreaga ţară şi în Republica Moldova, în librăriile tradiţionale şi virtuale; 37 de ani de carieră la catedră; sute de elevi cărora le-a îndrumat primii paşi în şcoală; diploma „Gheorghe Lazăr – clasa I”, obţinută în anul 2007 şi diploma „Educatorul Deceniului” decernată de Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, respectiv Diploma de Merit în domeniul Educaţie, acordată de Primăria Municipiului Botoşani la prima ediţie a Galei Valorilor Feminine, în anul 2009. Angelica Gherman s-a stins din viaţă la 1 martie 2012, după ce, timp de mai mulţi ani, s-a luptat cu o boală necruţătoare.
Gala Angelica Gherman a fost lansată oficial la 1 martie 2013, la prima ediție fiind decernat premiul pentru Învățătorul Debutant al Anului. În cadrul aceluiași eveniment, Filiala Botoșani a Uniunii Scriitorilor i-a acordat Angelicăi Gherman o Diplomă de Excelență post-mortem pentru activitatea editorială desfășurată. Începând cu a doua ediție a fost modificat formatul concursului, fiind decernat premiul cel mare pentru Învățătorul Anului, indiferent de vechimea la catedră.
Câștigătoarele edițiilor anterioare sunt: 2013 – Bianca Ababei (Școala nr. 6 Grigore Antipa Botoșani) și 2014- Mariana Agache (Școala nr. 14 Ștefan cel Mare Botoșani).
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024