Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu acordă, începând cu anul 1999, Premiul Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM.
Juriul, format din Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Andrei Terian, Daniel Cristea Enache, a nominalizat cinci autori care au debutat cu volume de poezie în 2017:
Dan Dediu, 4,5 litri de sânge, miliardar, Casa de editură Max Blecher, 2017.
Gabriela Feceoru, blister, Editura Cartea Românească, 2017.
Nicoleta Nap, uşor desincronizat,aproape imperceptibil, Casa de editură Max Blecher, 2017.
Cristina Stancu, teritorii, Editura Tracus Arte, 2017.
Marcel Vişa, dumnelike, Editura Cartea Românească, 2017.
(Ordinea este alfabetică.)
Premiul va fi înmânat pe 15 ianuarie 2018, ora 17.30, în cadrul Galei de decernare a premiilor Opera Omnia şi Opus Primum, pe scena Casei de Cultură a Tineretului Botoșani.
Un profesor a aflat LIVE că va fi locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local: Sunt surprins – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024