Cei doi comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au fost prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți în cursul după amiezii de vineri, 8 aprilie 2022.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au solicitat instanței emiterea de mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Conform portalului instanțelor de judecată cei doi comisari sunt Neculai Rață și Lăcrămioara Constantin.
Instanța a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul penal care îi vizează pe cei doi comisari.
„dispune luarea faţă de inculpatul Rață Niculai, pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită”, a măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 aprilie 2022 şi până la data de 7 mai 2022, inclusiv”
„dispune luarea faţă de inculpata Constantin Lăcrămioara, pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită”, a măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 aprilie 2022 şi până la data de 7 mai 2022, inclusiv”,
Se arată în sentință
Cei doi comisari nu au voie să-și părăsească domiciliile în perioada stabilită de instanță.
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Obiectivul lui Valeriu Iftime la CJ e legat de numărul 13: Mie mi-a purtat noroc – VIDEO
Oana Sava
Apr 26, 2024
Cum să menții un echilibru nutrițional într-o dietă vegană
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Botoșănean „luat prin surprindere” de polițiști: Tânărul a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024