Dragostea unei mame este incomensurabilă, la fel și timpul petrecut împreună.
Însă, trăim vremuri în care timpul ne presează, activitățile zilnice ne acaparează, uităm câteodată să privim în jurul nostru și să observăm cât de nerăbdători sunt copiii noștri să le acordăm un strop de atenție.
Și ce acțiune putea fi mai nimerită decât una care să reunească laolaltă mame și copii? Organizația Femeilor Liberale din Dorohoi, condusă de doamna Maria Zegrea, împreună cu Organizația Femeilor Liberale din Botoșani au desfășurat, miercuri, într-o notă relaxată și prietenească, o activitate în care au angrenat deopotrivă mămicile și copiii lor. În timp ce copiii s-au întrecut în a desena cel mai frumos peisaj de toamnă, sub îndrumarea profesorilor Daniel Puhacel si Emanuela Botezatu, mămicile au asistat la un curs de nutriție, susținut de prof. Lăcrămioara Răutu.
„Cel mai important pentru copil este să știe că părintele îl veghează în permanență, îl sprijină, îl ascultă și îl îndrumă. Uităm de multe ori să acordăm suficientă atenție acestor lucruri mărunte, dar care pentru copil înseamnă enorm. Rolul acestei acțiuni a fost acela de a aminti părinților că timpul petrecut alături de copii este cel mai prețios”, a declarat Maria Zegrea, aleasă recent președinte OFL Dorohoi.
Evident că cei mici au fost răsplătiți cu rechizite și diplome de participare, însă cel mai mult a contat faptul că au petrecut câteva ore alături de mămici, deconectați de la activitățile zilnice.
“Am dorit să ne oferim nouă și copiilor noștri clipe neprețuite și bucurie prin frumusețea, delicatețea și talentul lor de mici artiști. Fericirea, bucuria pură, simplă și autentică pe care doar chipul unei mame alături de copilul ei o poate oferi le-am zugrăvit noi prin această acțiune de suflet”, a spus Mirela Saucă, președintele OFL Botoșani.
Doamnelor liberale le-a fost alături și dr. Valerian Andrieș, președintele PNL Dorohoi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024