Ştiri
Consiliul Județean dă în judecată Guvernul pentru datoriile restante generate de cazarea cadrelor medicale

Consiliul Județean Botoșani își continuă demersurile legale pentru a determina Guvernul României să-și plătească datoriile pe care le are la unitățile hoteliere botoșănene care, în perioada 16 martie – 15 mai 2020, au găzduit cadrele medicale aflate în prima linie în lupta cu virusul SARS-CoV-2.

 După ce demersurile făcute la Direcția de Sănătate Publică Botoșani și Ministerul Sănătății au rămas fără ecou, Consiliul Județean se vede nevoit să acționeze în instanță pentru a urgenta plata sumelor restante în valoare de 84.270 de lei.

 

„Refuzul asigurării fondurilor necesare decontării totale ale cheltuielilor efectuate de unitățile hoteliere contravine legislației, iar Consiliul Județean nu are pârghiile legale pentru a putea efectua plățile din bugetul propriu. Deoarece există riscul real ca să intrăm într-un blocaj financiar și să punem în pericol și funcționarea instituțiilor subordonate Consiliului Județean prin acumularea unor arierate care nu ne aparțin, am decis să cerem în instanță decontarea acestor cheltuieli. Deși pare mică, suma este importantă pentru orice unitate din HoReCa, mai ales în contextul crizei economice generată de pandemia de coronavirus”,

a declarat Doina Federovici, președintele Consiliul Județean Botoșani.

 

Solicitarea este bazată pe prevederile Ordonanței Militare nr. 7/4.04.2020, care, printre altele, a statuat că „în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile administrației publice locale asigură pentru personalul public sanitar, la cerere, spații hoteliere destinate repausului dintre ture sau gărzi, hrana – trei mese pe zi și apă”.

 

Prin Hotărârea de Guvern 201/2020 s-a stabilit alocarea a 42 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, tocmai pentru asigurarea sumelor necesare astfel încât autoritățile locale să poată încheia contracte cu unitățile hoteliere pentru carantinarea persoanelor întoarse din zonele roșii și a personalului medical din spitalele care tratau pacienți bolnavi de COVID-19.

 

Consiliul Județean Botoșani a încheiat cu celeritate contracte cu două unități hoteliere din municipiu.

 

Chiar dacă este parte a contractului, legislația prevede clar că plata serviciilor cu masa și cazarea cade în sarcina Ministerului Sănătății, Consiliul Județean neavând nicio pârghie legală pentru a face aceste plăți. „Decontarea cheltuielilor aferente carantinei prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. c) din Regulamentul sanitar internațional (2005), se asigură prin transfer din bugetul Ministerului Sănătății în baza unui contract de decontare”, se arată în Hotărârea de Guvern 201/2020.

 

„Este clară distincția dintre obligația de a asigura cazarea și masa pentru cadrele medicale aflate în prima linie în luptă cu acest teribil virus, pe care Consiliul Județean și-a dus-o la îndeplinire, și cea de decontare a cheltuielilor care revine, potrivit legislației adoptate de actualul Guvern, Ministerului Sănătății prin intermediul Direcției de Sănătate Publică. Pentru ca această situație să nu împieteze asupra activității Consiliului Județean, a instituțiilor subordonate și a agenților economici locali afectați de criza din domeniul HoReCa, am făcut acest demers în instanță”,

a subliniat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

loading...
Șefa Județului solicită control amănunțit la Spitalul Județean, după tragedia de la Piatra Neamț

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
”Consiliu de familie” în weekend, la Teatrul Mihai Eminescu
Iubitorii de teatru sunt așteptați în sala de spectacol.
DSP Botoșani vrea să cumpere o mașină pentru transportul vaccinului
Singura mașină care îndeplinește condițiile de transport aparține Direcției de Sănătate Publică Suceava.
APEL către medicii de familie din Botoșani: Pot câștiga bani frumoși
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul a făcut un apel către medicii de familie să se implice în campania de vaccinare.
Concert pus în scenă de „Rapsozii Botoșanilor”: Accesul publicului în sala de spectacole, sub semnul întrebării
Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 reprezintă una dintre bornele importante ale istoriei noastre. Chiar dacă situația epidemiologică este una dificilă, Consiliul Județean Botoșani și Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” au decis organizarea unui spectacol special dedicat Zilei Unirii Principatelor Române.
Cortul de la UPU închis din cauza gerului : UNDE se face triajul pacienților - FOTOGALERIE
Cortul din curtea Unității de Primiri Urgențe (UPU) a fost închis.
Prefectul, anunț despre deschiderea școlilor la Botoșani
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor a vorbit și despre situația școlilor din Botoșani care ar urma să se deschidă pe data de 8 februarie 2021.
Peste 120 de botoșăneni s-au vaccinat în prima zi, de miercuri se deschide încă un centru
Începând de luni a început vaccinarea în masă a populației. La nivelul municipiului Botoșani este funcțional centrul amenajat în sala de sport a Colegiului „Gheorghe Asachi”.
ACUM: Protest la minus 16 grade, polițiștii sunt din nou în stradă, costumați și supărați pe Guvern – GALERIE FOTO&VIDEO
Pentru a doua zi consecutiv, o parte din cadrele Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani protestează în fața Palatului Administrativ.
Câți români au murit în primele 8 luni din acest an față de aceeași perioadă din anul trecut – CAUZE de deces
Institutul Național de Statistică a transmis numărul deceselor pe cauze de deces în primele 8 luni din 2019 și 2020.
Loading...
Iubitorii muzicii sunt așteptați în sală, Filarmonica Botoșani reia concertele cu public
Veste bună pentru melomani.
La un pas de a rămâne sub cerul liber din cauza coșurilor de fum necurățate
Seria incendiilor generate de nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la utilizarea coşurilor de fum continuă.
Un val de ger lovește România: Temperaturi record la Botoșani, pentru această iarnă
Meteorologii au anunţat deja cea mai scăzută temperatură care se înregistrează în acest an în ţara noastră.
Iftime își vinde golgeterul în Turcia: Ofertă cât de cât OK
A plecat din cantonamentul Botoșaniului după ce a aflat că are o ofertă din Turcia, iar Valeriu Iftime a anunțat că îl lasă să plece.
CONCURSUL pentru inspectori școlari va avea loc în primăvara aceasta, ce spune ministrul despre directorii de școli
Concursul pentru inspectori școlari generali și generali adjuncți va avea loc în primăvara aceasta, anunță ministrul Educației.
Loading...
Iftime mulțumit, dar nemilos după ce FC Botoșani a trecut cu 1-0 de Poli Iași: E o pierdere să joci cu băiatul lui Croitoru / A fost zero
FC Botoșani a câștigat în deplasare la Iași, 1-0 cu Poli, în etapa a 17-a a Ligii 1, singurul gol al partidei fiind marcat de Realdo Fili în minutul 89.
RĂFUIALĂ între foștii miniștri: L-ați văzut vreodată pe Budăi să meargă el, să le ridice de pe jos…
Pensii calculate eronat pentru zeci de mii de români, asta acuză fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, și arată cu degetul către botoșăneanul Budăi.
Descoperă noul Nissan Qashqai, cel mai vândut crossover european în versiune electrificată! - FOTOGALERIE
(P) Mult așteptatul Nissan Qashqai în versiune electrificată oferă o combinație fără compromis între performanța dinamică, un tren de rulare rafinat și motorizări cu un consum redus de combustibil. Noutatea principală este că va introduce în gamă, alături de versiunea pe benzină 1.3 DiG-T echipată cu tehnologie de tip mild-hybrid și tehnologia e-POWER, un sistem de propulsie inovator. 
ANUNȚ Concurs la Consiliul Județean pentru un post de consilier debutant
Consiliul Județean Botoșani organizează la sediul instituției (municipiul Botoșani, Piața Revoluției nr. 1-3) concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție, vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional debutant, (1post) din cadrul Direcției Dezvoltare și Promovare – Serviciul  proiecte, cooperare și parteneriate.
Oferă-i copilului tău siguranță și confort pe două roți, cu aceste piese de biciclete!
(P) Ciclismul este una dintre cele mai intalnite pasiuni printre romani, ceea ce reprezinta o veste buna, avand in vedere avantajele acestei activitati. In primul rand, ea presupune efort fizic, desfasurat in aer liber, promovand beneficiile miscarii pentru o viata sanatoasa.
Bătrâna și lampa - Artistul care duce în Franța sufletul satului botoșănean - FOTO
Fotografia unui artist botoșănean va fi expusă în Franța, în cadrul unui eveniment organizat de Federația Internațională de Artă Fotografică.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
”Un pacient, victima unui accident rutier, fiind confuz după ce își pierduse cunoștința și pe care îl însoțeam spre spital, la un moment dat s-a trezit, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în Rai”,& ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8742 lei
USD
Dolarul SUA
4.0186 lei
CHF
Francul elveţian
4.5297 lei
GBP
Lira sterlină
5.4736 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8638 lei
XAU
Gramul de aur
238.3750 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2335 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3591 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0974 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1593 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1863 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6552 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-6.3 o C
Dorohoi
-6.6 o C
Bucecea
-6.4 o C
Darabani
-6.1 o C
Saveni
-7.0 o C
Ştefăneşti
-3.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.