Ştiri
Control la comercianții botoșăneni: Produsele tradiționale ASPRU verificate

Se pare că în multe magazine alimentare din Botoșani se comercializează produse tradiționale românești, de la diferiți producători. Acest lucru totuși nu este evidențiat de vânzători, deși ar trebui.

Numai în luna ianuarie s-au efectuat 224 de controale în Botoșani, iar valoarea totală a amenzilor a ajuns la 17.000 de lei. Printre cei verificați sunt și comercianți cu produse tradiționale românești.

 


Comercianții botoșăneni prezintă produse ca fiind drept românești, dar nu afișează atestatul care dovedește acest lucru. Cel puțin, asta susțin inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani (CJPC), care în prima lună a anului au efectuat mai multe controale.

 


O tematică de control dispusă de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor viza verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind atestarea produselor tradiționale și a produselor alimentare obținute conform rețelelor consacrate românești.

 


Un număr de 15 operatori economici au fost verificați. Din fericire, dintre aceștia, niciunul nu a primit vreo amendă. Opt s-au ales doar cu avertismente, deoarece produsele nu aveau la vedere un atestat.

 


”La produse tradiționale și la rețete consacrate, operatorii economici trebuie să aibă înregistrat produsul respectiv și să aibă un atestat. Atestatul acela trebuie afișat pentru produs. El are un logo, o siglă, produs tradițional, denumire și altele. Îl aveau, dar nu era afișat și i-am pus să afișeze în timpul controlului,


Mirel Rogalschi, comisar șef CJPC.

 


Orice producător de produse tradiționale și alimentare obținute conform rețetelor consacrate românești  este obligat atunci când dă produsele spre comercializare să ofere și un atestat.

 

loading...
Magazine de la Botoșani AMENDATE de Protecția Consumatorilor cu amenzi de aproape 1.000 de euro

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Zeci de mii de șoferi ținuți în stand-by cu taxa auto: CÂȚI botoșăneni și-au primit banii
Peste 13.500 de șoferi botoșăneni își așteaptă banii pe taxa auto.
Mârâieli politice și pe mizeria de la Cornișa: Urban Serv NU a primit nicio solicitare OFICIALĂ de la Primărie
La o zi după ieșirile publice ale directorului Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) cu privire la salubrizarea din parcul de agrement Cornișa, directorul de la societatea Urban Serv a reacționat.
PERICOL la iarbă verde pentru copii – Câteva cazuri au ajuns la spital
Odată cu încălzirea temperaturilor, ieșitul la iarbă verde începe să devină un lucru frecvent. Iar în unele cazuri, o ieșire în natură poate duce la situații mai puțin plăcute.
Două echipe din Botoșani calificate la turneul regional de mini-fotbal
Echipe din toată țara participă la un campionat național de mini-fotbal.
ASTĂZI: Roșiile de la trei botoșăneni au ajuns pe tarabele din Piața Centrală: PREȚURILE GALERIE FOTO
Astăzi, 22 mai 2019, pe tarabele din Piața Centrală au apărut primele roșii de la producătorii agricoli din Botoșani.
Profesorii fug de la țară pentru un post la oraș - Zeci de transferuri la Botoșani
La mijlocul lunii a cincea, mai mulți profesori botoșăneni au ales să-și părăsească locul de muncă unde profesau de un an sau chiar mai mulți în favoarea altuia.
Ministrul Educaţiei vrea să elimine notele de la anumite materii - DETALII
Ministerul Educației pregătește o nouă lege a educației, ce prevede inclusiv eliminarea notelor la patru materii .
Copil beat și bătut ajuns cu hemoragie la spital, MEDICII au rămas uimiți de starea lui
Se pare că bătaia și consumul de alcool nu sunt întâlnite doar în rândul adulților, ci și al minorilor, cel puțin în județul nostru.
FOTOREPORTAJ: PRIMELE roșii din Botoșani culese cu prefect și directori din solarul unei familii
Unde se muncește se văd și rezultatele. O familie din Botoșani și-a cules astăzi roadele muncii și a mers la piață pentru a-și vinde marfa. Vorbim de producătorii incluși în Programul Tomate. Am făcut cunoștință cu Constantin Aniculăiesei din satul Hudum, comuna Curtești care muncește alături de soția sa Elena și fiul lui care este și el tot producător agricol.
Mai multe terenuri de joacă din municipiu au fost modernizate: Încep lucrările la altele – GALERIE FOTO
Noi echipamente au fost amplasate în mai multe spaţii de joacă din municipiul Botoşani.
Veşti BUNE pentru angajaţi: Urmează o nouă MINIVACANŢĂ
Urmează o nouă minivacanţă pentru salariaţii români.
Angajări la Centrul Medical Judeţean Botoşani al MAI: CE se caută
Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, cu sediul în municipiul Ploiești, Str. Ghimpați nr. 1-3, județul Prahova, organizează concurs:  
O nouă avertizare de vreme rea! ANUNȚUL făcut de meteorologi
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri dimineaţă, o avertizare meteo de vreme rea, valabilă în toată ţara.
O instituție de la Botoșani face campanie în şcoli pentru protejarea biodiversității
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani sărbătorește pe data de 22 mai 2019, Ziua Internațională a Diversității Biologice, printr-o campanie de informare și conștientizare privind importanța protejării biodiversității  și prin acțiuni de monitorizare în arii naturale protejate.
Există și un botoșănean care îl refuză pe Becali: Nu aș putea să joc acolo
Botoşăneanul de 27 de ani spune ca nu ar merge la FCSB, indiferent de ofertă.
Guvernul alocă 15 milioane de euro pentru achiziţia de tramvaie noi în municipiul Botoşani (PE)
Viceprimarul social-democrat al municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a anunțat astăzi că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a alocat 15 milioane de euro, finanțare din fonduri europene, municipiului Botoșani pentru achiziția a 9 garnituri de tramvai noi cu o lungime de 18 metri fiecare.  
ATENŢIE! Se opreşte apa în mai multe cartiere din municipiul Botoşani
Mai multe familii botoşănene vor rămâne astăzi fără apă din cauza unor lucrări.
Poliția vrea să modifice din nou Codul Rutier: Cu CE noutăţi vine
Poliția Rutieră se gândește să aplice o nouă modificare în Codul Rutier. 
Mijlocașul cumpărat de FCSB, eliminat de la FC Botoșani în numai 7 minute
Jucătorul în vârstă de 21 de ani, pare că nu prea mai este concentrat la acest final de campionat la meciurile lui FC Botoșani și e mai mult cu gândul la FCSB.
PERICOL: COD GALBEN de inundaţii la Botoşani
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din ţară.
Sondaj
Cu cine votați la alegerile europarlamentare?
ALDE
PMP
PNL
Pro România
PSD
USR
Nu merg la vot
Declaraţia zilei
”La noi, dacă stingi lumina noaptea, noi luminăm ca fosforul și vă spun și de ce: suntem al doilea județ din țară ca număr de lacuri, mâncăm foarte mult pește, se acumulează fosforul și suntem foarte deștepți. Nu vă mai ...
astratex.ro
otter.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7625 lei
USD
Dolarul SUA
4.2638 lei
CHF
Francul elveţian
4.2211 lei
GBP
Lira sterlină
5.4024 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8610 lei
XAU
Gramul de aur
174.6516 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2379 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4585 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9394 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1839 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1847 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6377 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.