Ştiri
Copii exploatați în construcții: Patronul a fost AMENDAT

Angajatorul a fost sancţionat pentru muncă nedeclarată.

În prima jumătate a acestui an, compartimentele Control Relaţii de Muncă şi Control Muncă nedeclarată din cadrul Inspectoratlui Teritorial de Muncă (ITM) au desfășurat mai multe acțiuni de control. Astfel, au fost verificaţi din punct de vedere al modului în care respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în muncă 600 de agenţi economici, cu un număr de 15.224 de salariaţi, din care 8.207 de femei şi 9 minori cu vârsta cuprinsă între 15 - 18 ani.

 

În urma controalelor, 21 de angajatori au fost sancţionaţi pentru că foloseau muncă nedeclarată.

 

Inspectorii ITM au desfășurat acţiuni de control, în domeniul relaţiilor de muncă şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor. Astfel, au fost depistați doi minori care munceau la negru. Angajatorul a fost sancţionat pentru muncă nedeclarată cu amendă de 40.000 lei. Acesta a folosit la muncă doi tineri cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, fără să încheie contracte individuale de muncă.

 

De asemenea, alte 37 de persoane au fost depistate desfăşurând muncă nedeclarată, dintre care 4 femei. În urma acestor verificări au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 amenzi în valoare totală de 540.000 lei şi 6 avertismente. De asemenea, au fost dispuse 21 de măsuri.

 

loading...
Controale printre patronii din Botoșani: Cetățeni prinși muncind la negru, amenzi URIAȘE
Patroni botoşăneni amendaţi pentru salariaţi folosiţi la negru

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșani! Un nou caz confirmat cu coronavirus, de la un bărbat care face naveta la Suceava
Un nou caz de infectare cu noul virus chinezesc a fost înregistrat în județul Botoșani.
Ministrul Educației anunță: CE se va întâmpla cu examenele naționale și CÂND începe școala
Ministrul Anisie subliniază că în spaţiul public circulă tot felul de ştiri false.
Vladimir Putin, considerat de un deputat din Botoșani „model de președinte” în România - FOTO
Cuvintele deputatului botoșănean au atras simpatia presei de peste Prut.
Au sucit mințile pensionarilor: Cum a ajuns un actor de filme porno ”medicul din Dorohoi” care are vaccinul pentru Covid-19 - FOTO
Medic român subapreciat, deşi a descoperit vaccinul împotriva COVID-19. Mai mult, a copilărit la Dorohoi!
TEXTUL integral al Ordonanței militare nr. 4: Măsuri mai dure pentru cei care nu respectă izolarea, CE se întâmplă cu persoanele peste 65 de ani
Cea mai recentă ordonanță militară a fost emisă duminică seara.
În plină epidemie, ANAF anunță controale drastice: CINE este vizat
În plină epidemie de coronavirus, Direcția Generală Antifraudă Fiscală a anunțat că urmează controale.
Povestea tinerei din Botoșani ucisă de coronavirus: Mama i-a murit în urmă cu puțin timp
Botoșăneanca care a murit duminică din cauza coronavirusului este cea mai tânără persoană decedată în România de la declanşarea pandemiei.
ȘAPTE botoșăneni au ieșit din carantină
Datele au fost făcute publice de Centrul Județean de Comunicare.
Familia tinerei moartă din Botoșani și zeci de cadre medicale testate pentru coronavirus
Mai multe cadre medicale au luat contact cu tânăra care astăzi s-a stins din viață la spitalul din Iași.
Loading...
Botoșănean amendat pentru că a ieșit din casă, amenzi și pentru patronii de localuri
Au fost acordate amenzi în valoare de 240.000 de lei
ZECE mașini escortate de jandarmi, botoșănenii băgați direct în carantină
Zeci de jandarmi au acționat în ultimele 24 de ore.
Explozie de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore – SITUAȚIA
Până astăzi, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Strigăt de AJUTOR: O tânără din Botoșani vrea să-și salveze tatăl
Apel din partea unei tinere din județul Botoșani.
Amânarea ratelor la bănci pe înțelesul tuturor
Perioada de amânare este exclusiv opțiunea clientului.
Loading...
Noi IMAGINI de la mamele transferate la Pediatrie: Țarc cu sârmă ca în 1990 GALERIE FOTO
Noi fotografii circulă în spațiul public de la viitoarele mămici transferate la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean.
Bebeluș transportat cu elicopterul SMURD la București
Bebelușul din Botoșani are doar două zile.
Lupta cu coronavirus: Trei medici rezidenți din Iași vor activa la Urgențe
Medicilor li se asigură cazarea de către autoritățile din Botoșani.
FILTRE cu polițiști, jandarmi și militari botoșăneni la intrările în oraș dinspre Suceava
Începând cu data de 26 martie s-au constituit mai multe filtre care vor verifica mașinile care intră în județul Botoșani dinspre Suceava.
Autoritățile de la Botoșani vor OBLIGA patroni de hoteluri și restaurante să-și cedeze spațiile pentru personalul medical
Noi hotărâri au fost luate sâmbătă în cadrul ședinței ale Grupului de Suport Tehnic Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
INCONȘTIENȚI din Botoșani pe străzi! Aproape 100 amendați de Poliție, botoșănenii se joacă cu viața lor
În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost efectuate verificari la 1.501 persoane izolate la domiciliu și 216 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.
Loading...
Loading...
epantofi.ro
Sondaj
Credeți că sunt reale statisticele privind infectările cu coronavirus făcute publice de autorități?
Declaraţia zilei
„Tatal meu este în stare gravă, internat la Spitalul Municipal Dorohoi, secția ATI și are nevoie urgentă de sânge! Vă rugăm, dacă puteți, donați sânge - grupa B3 negativ, cât mai repede posibil la Centrul de Transfuzii Boto ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
27 martie 2020
EUR
Euro
4.8332 lei
USD
Dolarul SUA
4.3890 lei
CHF
Francul elveţian
4.5616 lei
GBP
Lira sterlină
5.3759 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0357 lei
XAU
Gramul de aur
228.9056 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2444 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3656 lei
AUD
Dolarul Australian
2.6686 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1169 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1776 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6477 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.