Un incident cumplit a avut loc într-o localitate din Botoşani. Un copil de un an şi şapte luni a suferit arsuri grave după ce a căzut într-o oală cu apă opărită.
O fetiță de un an și șapte luni, din localitatea Hudești, județul Botoșani, se află în stare gravă după ce sâmbătă seară s-a opărit cu apa fiartă, căzând într-o oală, de pe sobă.
Copila, care se află în grijă mamei, în vârstă de 21 de ani, era în casă cu aceasta și cu frățiorul ei de 8 luni, a fost așezată pe sobă în timp ce mama a pus pe foc o oală cu apă, pentru a le face baie celor mici. Când apa fierbea, femeia a ieșit pentru câteva secunde din casă, moment în care copilă a căzut în apa clocotită.
„Mama s-a dus puțin până afară după haine și copila a căzut de pe sobă în oala cu apă. Săraca, nu e vinovată. Mai are un băiat de 8 luni, iar tatăl este plecat în Anglia la muncă”, a spus bunica fetiței.
Mama micuței a cerut imediat ajutorul vecinilor, care au sunat la 112, la fața locului ajungând un echipaj de ambulanță de la Darabani, copila fiind transportată la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, unde a fost diagnosticată cu arsuri de gradele II și III pe membrul superior, braț, mâini bilaterale, torace posterior și coapsă dreaptă.
Având în vedere că a suferit arsuri pe 30 % din suprafața corporală, copilul a fost transportat la Suceava, unde s-a solicitat intervenția SMURD -ului de la București. Acesta a aterizat pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, de unde a preluat-o pe micuță și a transportat-o la Spitalul de Chirurgie Plastică din București. (Sursa: Libertatea)
Un profesor a aflat LIVE că va fi locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local: Sunt surprins – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024