Fostul Summer Fest care anul acesta va fi organizat ca un September Fest va avea loc în prima săptămână de toamnă, mai concret în zilele de 9, 10 și 11 ale lunii septembrie.
Nu se cunosc la acest moment artiștii care ajung pe scena ce va fi amplasată în Centrul Istoric al orașului, aceștia urmând a fi contractați de către firma privată a unui botoșănean.
În schimb, viceprimarul Cosmin Andrei care a primit sarcina organizării acestui eveniment. Edilul deja a lansat un apel către ambele teatre dar și Filarmonică pentru susținerea unor momente artistice.
”Am făcut o solicitare către instituțiile de cultură subordonate pentru a veni în sprijinul nostru la fel ca și în ceilalți ani, să propună un program artistic astfel încât să putem întregi manifestările din cadrul festivalului și cu aceste instituții, cu piese de teatru pentru copii, cu reprezentații ale Filarmonicii”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
De altfel, artiștii de la Filarmonica de Stat Botoșani deja au programat două spectacole de câte 60 de minute pentru zilele de vineri și sâmbătă. (G.E.)
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024