Viceprimarul social democrat, considerat ca fiind mâna dreaptă a lui Ovidiu Portariuc, a preluat frâiele Primăriei municipiului reședință de județ pe perioada cât primarul se află plecat în Statele Unite ale Americii. El a primit atribuțiile de conducere, împreună cu administratorul public, Adriana Zăiceanu.
Cum se simte? Bine. Cosmin Andrei: ”Va fi un volum de muncă mai ridicat, cel puțin din punctul de vedere al semnării documentelor. O să mă descurc, nu este pentru prima dată când semnez documentele. Nu mi-au fost trasate sarcini în mod special, ci doar urmărirea proiectelor care sunt în derulare la Primărie”.
Cosmin Andrei a mai arătat că va ține în permanență legătura cu primarul Ovidiu Portariuc pe care îl va informa cu privire la modul în care decurge activitatea de la Primăria Botoșani. (G.E.)
Dorinel Munteanu după ce a trimis Botoșaniul la baraj: Adversarul nu are ce să spună
Redacția Botoșăneanul
May 13, 2024
Anunț important pentru persoanele cu handicap: CÂND intră indemnizațiile de la stat
Redacția Botoșăneanul
May 13, 2024
ULTIMELE zile de înscrieri la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
Redacția Botoșăneanul
May 13, 2024
Iașul lui Șfaiter a luat fața Botoșaniului și s-a salvat direct de la retrogradare
Redacția Botoșăneanul
May 13, 2024