Ştiri
Crimă în gară: O femeie a plecat spre casă, dar nu a mai ajuns decât moartă
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat un tânăr de 27 ani, din Dorohoi, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie în formă calificată, victima fiind o femeie de 45 ani. Cazul este însă unul mult mai complicat fiindcă femeia dispăruse şi a fost apoi omorâtă.
crima in gara zlatunoaia

Călătorie cu trenul şi cu ocazia

Pe 2 februarie rudele au sesizat organelor de poliţie dispariţia. Femeia plecase cu o zi înainte dinspre municipiul Botoşani spre Albeşti, însă nu mai ajunsese acasă. Primele cercetări efectuate de poliţişti au stabilit că femeia a plecat sâmbătă spre Botoșani, de unde, în aceeaşi zi, pe la 18:00, a plecat înapoi spre domiciliu. A luat o maşină de ocazie până în localitatea Trușești şi mai apoi trenul, până în staţia CFR Zlătunoaia.

Tâlhărie în gară

Pe parcursul cercetărilor au reieşit indicii cu privire la comiterea unei infracţiuni de tâlhărie asupra acesteia, astfel încât ancheta s-a extins, conducând la identificarea tânărului de 27 de ani, care este bănuit că în seara de sâmbătă, în timp ce se afla în zona stației CFR Zlătunoaia, a acostat victima, pe care a lovit-o şi i-a sustras un telefon mobil și alte bunuri.

Cadavrul găsit după patru zile

Tot ieri, a fost găsit şi cadavrului femeii în zona stației CFR Zlătunoaia. Deocamdată s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşiiri infracţiunii de tâlhărie calificată, faţă de tânărul de 27 de ani fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani. Totodată, se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul victimei.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Dramă la Botoşani: Mort în casă după ziua numelui – FOTOGALERIE
Ucraineni fără acte la Pomârla: Cei doi trecuseră ILEGAL frontiera
Ucrainenii sunt cercetați pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
SCANDAL în fața blocului, vecinii au chemat jandarmii
Pentru că nu se puteau odihni iar a doua zi trebuiau să meargă la serviciu, locatarii unui bloc au sunat la 112 și au solicitat ajutorul forțelor de restabilire a liniștii publice.
Șefa de la UPU, după cazul bărbatului mort în Urgențe: Aceste afronturi nu fac bine serviciului
În cadrul unei conferințe de presă, medicul șef al Unității de Primiri Urgențe (UPU), Ramona Guraliuc a făcut noi precizări după ce un bărbat de 44 de ani a murit chiar în unitatea medicală.  
Jandarmii chemați de două ori de un băiat care și-a imaginat că ia bătaie
Tânărul a sunat panicat la 112 și a fost redirecționat către jandarmi. Le-a spus că a fost lovit de un grup de tineri care obișnuiește să stea lângă blocul turn.
Conducea un autovehicul cu platformă, polițiștii de frontieră l-au oprit din drum
Șoferul a fost tras pe dreapta de polițiștii de frontieră de la Vârfu Câmpului.
APEL la 112 după ce un bărbat a început să arunce lucruri pe fereastră
Cadrele Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani au fost solicitate la un scandal casnic.
Tânăr preluat cu elicopterul SMURD, după ce a suferit un atac cerebral
Pacientul în vârstă de 28 de ani a fost transportat în stare gravă la Iași.
Botoșăneanul dispărut de acasă a fost găsit! Era la 8 km distanță de casă
Echipajele Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani l-au căutat pe bărbatul dispărut de la domiciliu și dat în urmărire de partenera sa de viață.
Bărbat prins pe aeroport, încarcerat în penitenciarul din Botoșani
Bărbatul era dat în urmărire națională.
Șoferii sunt la mare căutare în această perioadă: LISTA locurilor de muncă
Chiar dacă cerințele sunt mari, salariile rămân la nivelul minim pe economie.
Jucătorii Astrei nu se sperie de Anamaria Prodan: Ce PROMISIUNE i-au făcut lui Alexa
Patronul Ioan Niculae a ascultat și el vocea vestiarului.
RAZIE în Botoșani pentru depistarea șoferilor beți sau drogați: AMENZI de zeci de mii de lei, permise reținute
Aproape 100 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii botoșăneni.
Aventuri pe ulița satului: Gardul stricat, șoferul e teafăr
Polițiștii botoșăneni nu au fost surprinși când l-au verificat pe șofer cu etilotestul.
PROBLEME pentru un tânăr de 18 ani, după ce a dat nas în nas cu polițiștii
Pe numele botoșăneanului a fost întocmit un dosar penal.
Firmă din Botoșani ANGAJEAZĂ: Salarii de aproape 7.000 de lei
Firma oferă transport gratuit și masă la cantina societății.
Culisele unui proces nemaiîntâlnit: Fost şef SRI la Botoșani, acuzat că a fost SECURIST
Ca șef al SRI, a semnat declaraţii pe propria răspundere că nu a fost securist.
Un oraș și două localități din Botoșani rămân astăzi FĂRĂ apă
Cetățenii trebuie să își facă rezerve de apă pentru întreaga zi.
O parohie din Botoșani demonstrează că Biserica e o FAMILIE mai mare unde copiii se simt ca acasă – GALERIE FOTO
Zeci de copii au avut parte de o vacanță educativă, într-o mare familie.
O micuță botoșăneancă frumoasă foc și talentată, pe PODIUM într-o importantă competiție din Slovenia - FOTO
Micuța artistă din Botoșani a obținut Premiul al II-lea la Concursul ”Bled Golden Microphone” din Slovenia.
Pumnul Prodancei l-a terminat! Alexa demisionează de la Astra: Nu e lașitate
După 2-2 cu FC Botoşani, pe teren propriu, Astra a pierdut și la Iaşi.
baa desteptilor Cataleya s-a referit la faptul ca poza postata este cu gara din judetul Botosani nu cu cea din ALbesti care se numeste CFR Zlatunoaia...asa ca gura mai mica...ca stie ea ce spune
6 februarie 2014, 14:44
Draga Cataleya, gara Albesti a fost la inceput sub tutela garii Zlatunoia, si de aceea, aceasta gara nu se numeste Albesti, ci Zlatunoia...Am explicat destul de clar?
6 februarie 2014, 13:11
Cataleya, esti sigura ca ai citit articolul potrivit? pari cam in ceata, unde vezi tu ca ar scrie in acest articol ca Zlatunoaia s-a mutat la Botosani?
6 februarie 2014, 13:03
bili de la gara a savarsit crima, el face legea in gara
6 februarie 2014, 13:03
Nu stiam ca ,gara Zlatunoaia a fost mutata la Botosani.Imi place profesionalismul dvs.
6 februarie 2014, 12:32
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde vă doriți cel mai mult să lucrați?
În sistemul bugetar
În sistemul privat
În străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
„Am văzut că se fac anchete peste anchete și după aceea se mușamalizează tot. Eu m-am săturat de aceste mușamalizări, iar oamenii să moară cu zile”, Liliana Mincă, președinte ALDE Botoșani ...
astratex.ro
sibello.net%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7231 lei
USD
Dolarul SUA
4.2103 lei
CHF
Francul elveţian
4.2861 lei
GBP
Lira sterlină
5.2496 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9027 lei
XAU
Gramul de aur
192.9580 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2392 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4531 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9641 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2263 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1849 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6326 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.