A terminat liceul la Botoșani, apoi a urmat Studii Europene în Cluj, după care s-a îndreptat către teatru. Tot la Cluj. Spune că această pandemie ”ne leagă pe toţi”, dar din păcate România va rămâne la fel.
Un interviu realizat de Andrei Crăciun, despre căutările unor tineri artiști în vreme de pandemie.
-Drum. Crina Andriucă, actriță. De unde vine Crina și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorița de astăzi? Cine ești dumneata, Crina?
-Drum. “Drum bun și fericire după drum”. A fi artist și cetăţean în România este într-adevăr o provocare. Am terminat liceul la Botoșani, profil real. Am trăit așa… cu multe reguli și fără prea multă expunere la artă, frumos, empatie ori deschidere. Bineînţeles că în suflet aveam o mare pornire romantică vizavi de lucrurile acestea, dar o trăiam în secret, ca pe un ceva doar al meu. Mai târziu, din lipsă de îndrumare și curaj, am început cursurile Facultăţii de Studii Europene, în Cluj. Am învăţat multe lucruri constructive dar nimic suficient de satisfăcător pentru universul meu interior. Am tras un mare loz în această facultate – am avut parte de un profesor care să mă încurajeze să urmez ceea ce mă face să mă simt vie, prin urmare am renunțat la facultatea de studii europene. De asemenea un bun prieten buclat a avut o mare influenţă asupra deciziei mele. A urmat o serie de câteva admiteri și am intrat la Facultatea de Teatru și Film (UBB, Cluj) – aici urmează câteva povești haioase și intense, apoi licenţa, masteratul (mentorul meu fiind doamna Miriam Cuibus, un pedagog și un actor foarte bun. Ne-a înzestrat cu un pachet mare de cunoștințe care încă sedimentează, și ce bine că da!), teatru independent, teatru de stat iar acum amândouă. Viața mea artistică e tot mai antrenantă. Există multă artă bună în jurul meu, consum cu drag și cred în libertate de expresie. Mă interesează mai puţin trendurile si cred că e destul loc pentru toţi – timpul filtrează cel mai bine lucrurile. În fond determinarea, profesionalismul si atitudinea față de muncă fac diferența.
-Spectacole. Unde să vină publicul spectator să vă vadă, cu apetitul deschis de citirea interviului? Unde ești de găsit? Pe marele ecran, precum și pe ecranele mici și mijlocii te-am putea întâlni?
-Acum suntem foarte ușor de găsit, la fel și munca noastră. Mai ales de când suntem carantinaţi – totul e online. Sunt actriţă angajată a Teatrului de Nord din Satu-Mare (unde vă aștept pe toti cu drag când nu e pandemie. Mă bucur că fac parte din Trupa Mihai Raicu, o trupă dinamică într-o continuă căutare de noi direcții artistice, unde se fac proiecte tot mai interesante ). În restul timpului, activez, în Cluj, în cadrul “Mendel Collective”, un colectiv multidisciplinar de artiști independenți (practic explorăm împreună ce se întâmplă când pui la un loc mai multe arte lucrând în jurul unui concept, pe scurt sincretism. Și aici trebuie să o menționez pe Adina Roman care structurează și pregătește suportul teoretic al lucrărilor); e frumos și constructiv să fac ce îmi place într-un cadru sănătos, echilibrat, autentic. Prefer să lucrez cu artiști care au plăcere să lucreze cot la cot și să parcurgă procesul cu răbdare, neștiind întotdeauna care va fi rezultatul final. Lucrurile se întâmplă în timp, au nevoie de timp, iar reușita presupune o serie de eșecuri – și eu încep să înţeleg asta.
-Autoizolare. Cum v-ați descurcat în autoizolare, cum v-a priit, ce n-a fost bine, ce credeți că urmează? Pentru teatru, pentru noi toți?
-Personal a fost și este o perioadă foarte bună pentru interiorul meu creativ. Îmi petrec izolarea împreună cu Colectivul într-o locație la munte, în județul Harghita. Avem toate condiţiile necesare pentru a crea: natură, aparatură si oameni care să inspire, fie ei și în online. Am conceptualizat multe idei bune, a fost o perioadă cel puţin interesantă. (și tot aici am descoperit existenţa scorpionului de carte; l-am găsit într-o noapte sub pernă). În online, am surprins multă interacţiune bună, dar și mai puţin bună și… ce chestie că ne leagă pe toţi această pandemie, pe TOȚI! (indiferent de orice factor care înainte dădea impresia de insectar: etnie, rasă, sex, statut, etc.). În ceea ce privește teatrul, cum avea să funcţioneze… a fost destul de confuz la început, apoi încet a început să se creioneze un soi de dinamică, iar acum cu toții căutăm forme noi de a face teatru în condițiile actuale. După această perioadă de izolare, în România, lucrurile, din păcate, vor rămâne la fel. Și asta pentru că nu suntem ușor impresionabili – te-ai aștepta ca lumea să tragă concluzii și astfel să urmeze schimbări majore. Dar pare, mai degrabă, că e un drum pavat cu pietre înaintea noastră, și cu greu mă gândesc la tot ceea ce urmează. Trebuie să lucrăm mult împreună ca să poate veni vorba de o schimbare.
Interviul integral, pe viitorulromaniei.ro.
Urmărește-ne și pe Google News
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
