Ştiri
Cum a ajuns o ruină un superb conac din Botoșani: Batjocorit de comunişti, devastat după 1990  

Un superb conac din Botoșani, care a aparţinut unei importante familii boiereşti de origine fanariotă, a fost lăsat în paragină şi este aproape de colaps. Deocamdată, nu există soluţii pentru reabilitarea lui.

În cătunul Strahotin, comuna Dângeni, judeţul Botoşani, se afla unul dintre cele mai frumoase conace boiereşti din Moldova. A aparţinut puternicei familii Mavrocodat, cea care a dat primul domnitor fanariot Moldovei. Astăzi, conacul este doar o ruină în pragul colapsului, aflat în mijlocul unui litigiu, afectat de furturi, distrugeri şi incendii.   

 

Reşedinţa de la ţară a familiei Mavrocordat  

 

Conacul familiei Mavrocordat de la Strahotin era o adevărată bijuterie arhitectonică, o reşedinţă boierească de la ţară unde nobilimea se retrăgea pentru linişte şi relaxare, cu ferestre ample, camere numeroase şi încăpătoare dar şi elemente decorative impresionante, scrie Adevărul.

 

În plus, conacul se afla în mijlocul unui adevărat parc dendrologic cu arbori rari, astăzi protejaţi prin lege.   

 

În parcul conacului era şi un lac de agrement, cu bărcuţe, pentru distracţia boierilor şi a invitaţilor.

 

Conacul a fost construit în secolul al XIX-lea şi a fost locuit de boierul Nicolae Mavrocordat, dar şi de urmaşul acestuia, Ioan Gh. Mavrocordat. Conacul a fost lăsat moştenire rând pe rând urmaşilor, până în 1947, când a fost confiscat de către comunişti.    

 

Batjocorit de comunişti, jefuit după 1990  

 

Superbul conac a fost transformat în sediu de CAP, iar în frumoasele camere au fost depozitate inclusiv legume.

 

După 1990, a devenit obiectul mai multor litigii, inclusiv cu reprezentanţii proprietarilor care doreau retrocedarea conacului. Litigiul este încă în desfăşurare, iar între timp clădirea a fost puternic afectată.

 

Unii localnici au furat geamuri, uşi sau alte elemente valoroase, iar o parte a copacilor protejaţi au fost efectiv tăiat. Conacul a luat şi foc, fiind astăzi o adevărată ruină.

 

(Foto: Adevărul)

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
loading...
Sătul să aștepte apa, un fost luptător în Legiunea Străină își vinde pensiunea din Botoșani: Chiar e strigător la cerVIDEO & GALERIE FOTO
Unul dintre cele mai frumoase conace din judeţul Botoşani va fi reabilitat: Este o bijuterie arhitectonică

 

Ședință nouă, probleme vechi: Prefectul asaltat de nemulțumirile sindicaliștilor – VIDEO
Astăzi la sediul Instituției Prefectului s-a întrunit din nou Comisia de Dialog Social unde au fost dezbătute principalele probleme cu care se confruntă angajații din mai multe domenii de activitate cum ar fi Sănătate, Învățământ, Poliție.
4 modele de pulovere bărbătești pe care fiecare bărbat ar trebui să le aibă în garderoba lui
(P) Un pulover este o piesă vestimentară indispensabilă în sezonul de toamnă și iarnă. Modelele mai subțiri sunt perfecte și pentru zilele reci de primăvară și vară, când ai nevoie doar de ceva ce ai putea purta peste un tricou sau o cămașă elegantă. În ghidul de mai jos, vor fi prezentate cele mai populare modele de pulovere pentru bărbați și cu ce arată cel mai bine. Profită de sfaturile de mai jos și vezi cum să arăți la modă în orice perioadă a anului!
Nu rata noile premiere la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii 7 – 13 octombrie
Săptămâna viitoare aduce la Botoșani două avanpremiere, însă de astăzi, 7 octombrie, cinefilii sunt așteptați la nu mai puțin de cinci premiere.
Modern Calor: Se depun cererile pentru ajutoare de încălzire – DOCUMENTELE necesare
Societatea Modern Calor S.A. anunță că, începând cu data de luni, 17 octombrie 2022, se pot depune cererile completate în vederea acordării ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2022-2023 pentru clienții racordați la sistemul centralizat de încălzire.
Femeie din Botoșani preluată URGENT de aeronava SMURD
Pacienta va fi transportată într-un centru universitar pentru intervenție urgentă de specialitate.
Substanțe chimice periculoase găsite la o societate comercială, patronul cercetat penal - FOTO
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea legislației privind protecția mediului.
L-a păcălit să-i dea cheile de la mașină, a urcat la volan și s-a făcut nevăzut
Botoșăneanul de 29 de ani este cercetat acum pentru trei infracțiuni, el fiind deja reținut de polițiști.  
ACCIDENT cu două mașini din Botoșani, șoferița de 25 de ani a ajuns la spital
Tânăra de 25 de ani a fost rănită în urma impactului, ea fiind transportată la spital.
PSD Botoșani: Lucrări ample angajate de drumari pe sectorul Dorohoi – Vârfu Câmpului - GALERIE FOTO
Infrastructura rutieră este principala prioritate a echipei Organizației Județene a Partidului Social Democrat Botoșani.
Tinerii dintr-un complex de apartamente, vizitați de specialiștii Antidrog
Specialiștii Antidrog au desfășurat activități preventive pentru tinerii aflați în complexul de apartamente ”Cireșarii” din Botoșani.
Vei primi înapoi banii plătiţi în plus la facturile la energie electrică, asigură ANRE, dar cu o CONDIȚIE
Restituirea sumelor ar trebui să se facă în februarie 2023. Însă numai dacă faceți economie la energia electrică și vă încadrați în noile plafoane!
Roți blocate, amenzi și avertismente aplicate de polițiștii locali în Botoșani
Nu mai puțin de 22 de autovehicule au fost blocate, joi dimineață, polițiștii locali aplicând și 20 de sancțiuni contravenționale.
Se adâncește misterul în cazul militarului găsit împușcat, sora lui Andrei face noi dezvăluiri: Am primit de la procuror un portofel gol!
S-a sinucis, a fost împușcat, a fost un accident? Avea probleme în dragoste, era în depresie? Se lupta cu lipsurile de orice fel? Întrebări la care familia răspunde și susține cu tărie: Andrei NU s-a sinucis!
Candidații pentru permisul auto, evaluați și de examinatori autorizaţi, nu doar de polițiști
Codul Rutier ar putea fi modificat, astfel încât să reglementeze profesia de examinator autorizat și să permită și altor persoane, în afară de polițiști, s-o practice.
Sărăcia, viciile și abuzurile macină satele botoșănene: Eu deja nu mai sufăr că sunt sărac / Nu înțeleg că-și fac rău cu mâna lor
Pentru cele mai multe comunități rurale din Botoșani, sărăcia extremă, viciile și abuzurile sunt la ordinea zilei.
Se majorează salariile pentru polițiști și profesori, dar nu sunt singurii bugetari care au parte de vești bune
De asemenea, salariul minim brut ar urma să fie majorat la 3.000 de lei.
Într-o singură zi: Poliţiştii suceveni au umplut celulele din arest, au mai trimis şi la Botoşani
Nu mai puțin de 14 rețineri în arest într-o singură zi pentru bătăi, contrabandă, furt și refuz testare alcoolemie.
Bărbatul căutat de o armată de oameni găsit după mai bine de o lună
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au făcut anunțul în urmă cu puțin timp.
6 octombrie: Gală de kickboxing la Botoșani, inaugurare de supermarket și concurs de tot râsul la spital – VIDEO
Iată principalele știri ale zilei de 6 octombrie.
ANUNȚ de MEDIU Extindere și recompartimentare pensiune turistică 
SC ENOS COD SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere și recompartimentare pensiune turistică”, propus a fi amplasat în sat Zăicești, comuna Bălușeni, județul Botoșani.
Domnule care ai scris acest articol,mai întâi documentează te și apoi scrie,nu prosti poporul.Acest conac unica.ro a fost niciodată sediu CAP ci sediu IAS Dangeni.Apoi nu a fost depozit de legume niciodată.Acest co ac a fost retrocedat familiei de boieri care locuiesc în Germania, dar ei la rândul lor la dat altei persoane care nu pune piciorul în prag cum s ar spune și astfel a ajuns o ruina.Dn vechiul conac după focul produs a rămas foarte puțin.
11 august 2022, 10:30
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Am scos de trei ori la concurs postul de medic pediatrie neurologică și nu s-a înscris nimeni. Este într-adevăr cred o specialitate și mai rară. Rog pe toată lumea care are copii la facultate să aleagă la Rezidențiat aceast ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9410 lei
USD
Dolarul SUA
5.0408 lei
CHF
Francul elveţian
5.0873 lei
GBP
Lira sterlină
5.6488 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4791 lei
XAU
Gramul de aur
277.3997 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2572 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1660 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2373 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6767 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2014 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6642 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.6 o C
Dorohoi
19.4 o C
Bucecea
19.9 o C
Darabani
19.0 o C
Saveni
19.9 o C
Ştefăneşti
22.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.