Primarul Cătălin Flutur a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care se pune la dispoziția agenților economici autorizați din județ spațiu pentru depozitarea gunoiului.
După ce Consiliul Județean n-a fost în stare în aproape trei ani să dea în folosință rampa ecologică de la Stăuceni, iar Primăria Săveni a refuzat să mai permită depozitarea deșeurilor din alte localităţi la groapa de la marginea oraşului, gunoiul va fi adus la Botoșani. Aceasta dacă aleșii de la municipiu vor aproba HCL-ul propus de primar.
În acesta se prevede că SC Urban Serv SA va putea să încheie contracte de preluare, depozitare temporară și relocare cu operatorii autorizați care își desfășoară activitatea în județul Botoșani, dar în afara municipiului, cu condiția ca aceștia să nu înregistreze debite restante către societatea de salubrizare. Prin amintitul proiect se stabilește și un tarif de 155 lei/tonă, fără TVA.
Depozitarea gunoiului ar urma să fie permisă doar până la deschiderea rampei ecologice de la Stăuceni, dar nu mai târziu de finele acestui an, fiindcă atunci expiră autorizația de mediu pentru spațiul de stocare pe care municipalitatea vrea să îl pună la dispoziție firmelor din categoria menționată. (S.B.)
VEZI CUM JUSTIFICĂ PRIMARUL CĂTĂLIN FLUTUR ACEST PROIECT DE HOTĂRÂRE:
Comune îngropate politic în gunoaie, cheia era la municipiu
Proiect HCL pentru depozitarea gunoiului din judeţ la Botoşani
Microbuz școlar cu 14 copii, implicat într-un accident: Planul roșu de intervenție, activat
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
COD GALBEN de ceață, prelungit: LOCALITĂȚILE vizate
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Sora botoșăneanului care a provocat tragedia de la Suceava face acuzații grave
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Mai multe localități din Botoșani sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Botoșănean AMENDAT de dimineață de polițiștii locali după ce „și-a dus” gunoiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024