Liderul PP DD a ajuns în jurul orei 12:15 la localitatea botoşăneană Vorona. El a coborât dintr-o maşină de teren Infiniti şi a fost întâmpinat de aproximativ 100 de oameni. Aceştia l-au luat în primire de cum a coborât din automobil, îngrămădindu-se să îl atingă şi să îl filmeze.
Realizatorul OTV a primit un colac pe care l-a împărţit cu „poporul” aşa cum a promis că va face şi dacă va ajunge la putere. Diaconescu a fost însoţit de o echipă OTV în prezenţa căreia a făcut reclamă candidatului formaţiunii la preşedinţia Consiliului Judeţean şi aspirantului la Primăria Vorona.
Aceştia au luat cuvântul după care a ţinut un discurs şi Magdalena Grădinaru, lidera PP DD din comună care le-a spus oamenilor că Partidul Poporului nu înseamnă doar Elodia şi Magda Ciumac vărsând şi câteva lacrimi. Dan Diaconescu se îndreaptă în aceste momente spre Flămânzi.