În cadrul unei conferințe de presă, primarul Cosmin Andrei a prezentat o serie de proiecte care vor fi depuse pentru Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Edilul orașului a vorbit despre acele proiecte care vor primi finanțare prin PNRR și pentru care nu există concurență, municipiului Botoșani fiindu-i prealocată o anumită sumă.
Iar primul proiect se referă la achiziționarea unor autobuze electrice.
„Intenționăm să achiziționăm 11 autobuze electrice. Valoarea totală a proiectului este 5.341.979 de euro, aceste autobuze fiind destinate operatorului Eltrans pentru cele două trasee. Acest proiect prevede de asemenea și achiziția unor stații de încărcare rapide și de asemenea stații standard de încărcare. Documentația este pregătită ne dorim să depunem aceste proiecte începând cu data de 1 aprilie considerând că este important să fim printre primii care depunem aceste proiecte”,
Cosmin Andrei, primar municipiului Botoșani.
Cel de-al doilea proiect se referă la înființarea unui dispecerat alături de alte componente care să gestioneze aceste autobuze electrice, valoarea fiind de 1 milion de euro.
Al treilea proiect care va fi depus presupune realizarea unei infrastructuri de transport verde respectiv piste pentru biciclete și alte vehicule electrice.
De asemenea, Primăria Botoșani dorește să construiască locuințe pentru tineri specialiști din Sănătate și Învățământ.
„Acest proiect se referă la construirea a 58 de locuințe pentru tineri, amplasamentul fiind unul de pe strada Pod de Piatră, în zona Obor. Sunt 38 de apartamente cu două camere și 20 de apartamente cu două camere destinate închirierii pentru tineri specialiști din Sănătate și Învățământ”,
Cosmin Andrei, primar municipiului Botoșani.
Iar ultimul proiect din categoria celor cu fonduri prealocate se referă la regenerare urbană și anume Elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal.
Totodată, Primăria Botoșani va depune și alte proiecte pentru PNRR dar acolo finanțarea nu este asigurată fiind în concurență și cu alte unități administrativ-teritoriale. Primarul a declarat că aceste proiecte vor fi prezentate după ce vor fi depuse.
ACUM: Botoșăneni testați gratuit la Spitalul Județean într-o zi specială
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Portarul Alin Ciobanu, integralist în duelul România U17 – Grecia U17
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Primăriile din Botoșani verificate dacă respectă legea cu spațiile verzi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tichete de 500 de lei pentru elevi și preșcolari: DATA la care vor primi banii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024