Ştiri
De pe 12 decembrie: Elevii vor primi în avans banii pentru navetă

Școlile trebuie să le dea elevilor până la 342 de lei pentru navetă, de pe 12 decembrie, în avans pentru luna aceasta, iar pe 15 decembrie să le deconteze sumele din noiembrie.

Sumele dublate pentru naveta elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu vor trebui acordate de către școli din această lună, în avans pentru luna decembrie, dacă vor exista cereri scrise din partea elevilor.

 

Primirea banilor va fi în perioada 12 – 16 decembrie, potrivit Ordinului de ministru 6.376 din 7 decembrie 2022, publicat în Monitorul Oficial joi seara. Pe data de 15 decembrie, aceleași școli vor face decontarea pentru luna noiembrie, potrivit Edupedu.

 

Pentru luna decembrie, banii vin între 12 și 16 decembrie, potrivit art. 5 alin. (3): „Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru luna decembrie 2022, sumele forfetare se vor acorda în perioada 12—16 decembrie 2022.”

 

Decontarea sumelor pentru luna noiembrie se face până pe 15 decembrie, pe baza documentelor justificative, conform documentului publicat în Monitorul Oficial.

 

Art. 5. alin. (5) „Prin excepție de la prevederile alin. (4), decontarea sumelor aferente lunii noiembrie 2022 se va face până la data de 15 decembrie 2022, pe baza documentelor justificative, luând în considerare pentru perioada 1—16 noiembrie tarifele prevăzute de Ordinul ministrului educației nr. 4.426/2021 privind aprobarea Metodologiei de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, iar pentru perioada 17—30 noiembrie 2022, tarifele prevăzute în prezentul ordin.”

 

În document apare că elevii vor face o solicitare scrisă la școală ce va fi înregistrată până la data de 10 a lunii curente, pentru luna următoare.

 

„Art. 5. — (1) Suma forfetară se acordă în avans de către unitățile de învățământ preuniversitar, la solicitarea scrisă a elevului, înregistrată la unitatea de învățământ până la data de 10 a lunii curente, pentru luna următoare, din care să rezulte localitatea de domiciliu în care locuiește elevul și distanța în kilometri pe care se deplasează până la unitatea de învățământ.

 

(2) Plata avansului pentru lunile februarie—decembrie se va efectua de către unitatea de învățământ în intervalul 25—28 al lunii curente, pentru luna următoare. Pentru luna ianuarie, plata sumelor forfetare se va face în primele 5 zile lucrătoare de la începerea cursurilor școlare.”

 

Suma aceasta forfetară lunară este de 60 lei/lună pentru distanţe de până la 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, până la maximum 342 de lei pentru 50 de km, prevede ordinul. Pentru distanţele de peste 50 de kilometri calculul se va face similar, prin suplimentarea cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, conform documentului.

 

„Art. 3. — În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară prevăzută la art. 2 alin. (1), aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport”

 

(Foto: adevărul)

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Aproape 5.000 de elevi botoșăneni fac naveta: Ministerul a anunțat CÂȚI bani primesc
Consiliul Naţional al Elevilor acuză Guvernul: Un elev din judeţul Botoşani, care face o navetă de 21 de kilometri…

 

”Fetița soldat” deschide stagiunea permanentă ”Teatrul Vasilache la aniversare: 70 de ani de tinerețe”
Instituția culturală destinată copiilor și tinerilor din Botoșani deschide stagiunea permanentă de spectacole "Teatrul Vasilache la aniversare: 70 de ani de tinerețe" prin invitarea unor spectacole ale teatrelor prietene și partenere din țară și străinătate.
Lucian Trufin, PSD Botoșani: Facilitați legislative pentru obținerea dreptului de proprietate asupra curților și anexelor
Demersurile pentru obținerea dreptului de proprietate asupra curților și anexelor din jurul locuințelor înscrise în registrul agricol sunt cu mult simplificate, transmite senatorul PSD Lucian Trufin, unul dintre inițiatorii reglementării legislative.
Din vânzător de ziare, botoșăneanul s-a făcut fachir... apoi logodnic de meserie
Un botoșănean și-a transformat iubirea în afacere, povestea lui Marcel putând deveni oricând un film demn de Hollywood.
Meci SUSPENDAT din cauza scandărilor xenofobe, primele reacții ale cluburilor implicate
Meciul dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi FC U 1948 Craiova, din etapa a 23-a a Superligii de fotbal, a fost suspendat definitiv, duminică, în minutul 26, la scorul de 0-0, din cauza unor scandări xenofobe.
Botoșăneanul care a împlinit veacul: Merită prețuirea noastră, a tuturor! - FOTOGALERIE
Sărbătorit de întreaga comunitate la împlinirea a 100 de ani.
Războiul din Ucraina ar putea transforma Botoşaniul într-un important punct de investiții
Cinic vobind, războiul din Ucraina este cea mai mare oportunitate economică, politică şi militară pe care o are România pentru următoarele decenii.
Ciobănița din Botoșani, la 21 de ani crescătoare de oi cu acte în regulă: Animalele au o iubire aparte - GALERIE FOTO
Foarte multe businessuri au plecat și de la nevoile familiei, iar o afacere cu animale de fermă pleacă și de la posibilitățile existente, adică teren disponibil, adăpost, clima sau piața locală de desfacere.
Botoşăneanul din Forţele Navale Române: A fost ”Omul anului” și are o carieră impresionantă
Centrul pentru Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică al Forțelor Navale Române, este condus, începând din 15 ianuarie 2017, de un botoşănean.
Fanii FC Argeș i-au cerut demisia antrenorului din umbră
Din tribunele stadionului din Pitești s-a strigat „demisia”.
Iftime îl laudă pe Stoican după victoria cu FC Argeș: Iubesc și prețuiesc atitudinea lui
FC Botoșani a reușit a doua victorie consecutivă, iar Valeriu Iftime a oferit prima reacție.
Două mașini s-au ciocnit, una dintre ele a ajuns în șanț – FOTO
Un accident rutier a avut loc în această după-amiază la Botoșani.
Cătălin Silegeanu: O administrație eficientă ar trebui să sancționeze orice act de abandon și de cruzime față de animale
Problema câinilor vagabonzi revine constant în atenția publicului, însă modul în care autoritățile o abordează rămâne neschimbat. Se vorbește mult despre amenințarea pe care o reprezintă animalele fără stăpân și nu despre motivul pentru care acestea devin periculoase, iar concentrarea pe efecte în detrimentul gestionării cauzelor este păguboasă, susține Cătălin Silegeanu într-un comunicat de presă.
Drumarii au răspândit opt tone de material antiderapant la Botoșani: Circulați cu atenție!
DRDP Iași a transmis cum se circulă pe drumurile naționale din Botoșani.
FC Botoșani bate echipa lui Croitoru pe un teren infernal - VIDEO
Echipa fanion a județului a câștigat în deplasare cu FC Argeș într-un meci ce a contat pentru etapa 23 din Superligă.
Nova ApaServ, mesaj pentru botoșănenii care au rămas azi dimineață FĂRĂ apă
Nova ApaServ a transmis un anunț către botoșăneni pe care îl redăm mai jos:
Un șofer care mergea în Rusia oprit de polițiștii botoșăneni – CE s-a găsit în microbuz
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Un tânăr care a furat haine de 35.000 de euro a fost prins la Botoșani – FOTO
S-a întâmplat la finalul acestei săptămâni.
Atenție, șoferi! Val de drumuri din zona Moldovei închise din cauza ninsorii – LISTA
În ultimele 12 ore, drumarii de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ( CNAIR) au acționat în permanență pentru a menține circulația în condiții de siguranță pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din administrare.
RAZII de amploare: Sute de mașini oprite, șoferi și pietoni amendați – CE au descoperit polițiștii
Amplă acțiune a polițiștilor botoșăneni. 
Tânăr director de la Botoșani chemat la raport în ședință – VIDEO
A prezentat activitatea instituției pe care o coordonează în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.
Sondaj
Cine ar trebui să organizeze Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu?
Primăria Botoșani pentru că este principalul finanțator al evenimentului și l-a înregistrat la OSIM
Fundația Culturală Hyperion împreună cu Uniunea Scriitorilor din România pentru că au inițiat manifestarea în urmă cu 32 de ani
Primăria alături de Fundația Culturală Hyperion și Uniunea Scriitorilor din România, așa cum a avut loc timp de 31 de ani
Declaraţia zilei
„Aseară mi s-a împlinit un vis, acela de a vedea județul Botoșani pe harta meteo de la ProTV. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru pentru mine și pentru botoșăneni. Sunt fericit!”,Rareș ...
fashiondays.ro
Curs valutar
27 ianuarie 2023
EUR
Euro
4.8922 lei
USD
Dolarul SUA
4.4928 lei
CHF
Francul elveţian
4.8793 lei
GBP
Lira sterlină
5.5612 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4620 lei
XAU
Gramul de aur
278.5647 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2384 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2615 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1965 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3738 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2053 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6577 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.4 o C
Dorohoi
-2.3 o C
Bucecea
-3.9 o C
Darabani
-2.7 o C
Saveni
-1.8 o C
Ştefăneşti
0.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.