Seria de concursuri organizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoşani pentru ocuparea funcțiilor de inspectori a debutat cu surprize. Luni ar fi trebuit să aibă loc primele examene, numai că ambele concurente s-au retras din competiție.
Cătălina Hodan se înscrisese la concursul pentru postul de inspector școlar socio-umane și învățământ special, iar Margareta Neacșu pentru cel de inspector de religie. IȘJ Botoșani, prin semnătura inspectorului școlar general, Mihaela Huncă, președintele comisiei de evaluare, a făcut public că cele două pretendente s-au retras. Concursurile pentru posturile de inspectori sunt programate pe mai multe zile, până pe 5 iunie. Cătălina Hodan ocupă în prezent postul de inspector școlar cu titlu de interimat. Nici una dintre pretendente nu a avut contracandidat.
Neoficial, cele două s-ar fi prezentat dimineață la proba scrisă, care a avut loc în sala 6 a IȘJ Botoșani, însă ar fi realizat că subiectele sunt prea dificile și s-ar fi optat pentru varianta oficială a retragerii. Aceasta poate și pentru a nu pune într-o lumină negativă instituția, o eventuală notă proastă putând fi intepretată și ca o echipă slabă cu care Mihaela Huncă ar lucra în fruntea eduației în condițiile în care una dintre pretendente este deja inspector școlar. (G.E.)
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024