Consiliul Judeţean a rămas de joi cu un singur vicepreşedinte. În chiar prima zi lucrătoare din 2013 Doina Federovici a renunţat la funcţie, optând, după cum era de aşteptat, pentru mandatul de senator.
Social-democrata susţine că, potrivit legii, ar mai fi putut sta pe post inclusiv în luna ianuarie, dar că i s-a părut moral şi corect să demisioneze.
“Aveam la dispoziţie 15 zile în care trebuia să anunţ Biroul Permanent al Senatului că există starea de incompatibilitate şi după aceste 15 zile, în termen de 30 de zile, puteam să îmi dau demisia”, a mai spus
Doina Federovici. Aceasta îşi schimbă instituţia la care lucrează, dar nu şi clădirea. Asemeni noului deputat Cristian Roman şi reprezentanta USL Botoşani în Senat a solicitat Prefecturii să i se acorde un spaţiu pentru cabinetul parlamentar în Palatul Administrativ, cerere căreia i s-a dat curs. Pentru postul vacantat USL îl susţine în continuare pe Paul Pavăl, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
CITEŞTE ŞI:
CJ termină anul cu vicepreşedinte-senator, Federovici n-a demisionat