Primul antrenor al fotbalistului de 21 de ani a acordat un interviu în care a povestit emoționat momentul în care Haruț a trecut pe lângă moarte.
Denis Haruț a fost în prim-plan în această iarnă. A refuzat FCSB pentru că nu i-a plăcut contractul și l-a determinat în acest fel pe Gigi Becali să vină cu un nou document, pentru ca FCSB să transfere fundașul de care avea mare nevoie.
În anul 2018, Denis Haruț poate să spună, cu mâna pe inimă, că s-a născut a doua oară. Fundașul s-a accidentat serios la partida Sepsi – Poli Timișoara. S-a lovit cap în cap cu Benjamin Kuku și a rămas nemișcat pe gazon. Pavel Velcotă, primul antrenor al lui Haruț, și-a adus aminte de acel moment, scrie Prosport.ro.
„A devenit inert pe teren și dăduse ochii peste cap, iar maxilarul i se încleștase. Intervenția promptă a lui Răzvan Raț a fost salvarea lui. Fotbaliștii au vrut să-l ajute, dar s-au speriat și mai tare când au văzut că acesta nu reacționează”.
”Echipele medicale au intervenit imediat pe teren, iar Raț și Ousmane Viera de la Sepsi, i-au deschis gura și medicul de la Sepsi i-a tras limba. Apoi Denis a ajuns la spital şi, din fericire şi-a revenit”,
Pavel Velcotă în playsport.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Au început înscrierile la concursul de admitere în sistemul administrației penitenciare
Diana Arici
Apr 19, 2024
Șumudică, cheia aducerii noului antrenor la FC Botoșani: Nu are nicio legătură faptul că sunt rude
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Sancțiuni pentru medicii care duc pacienții de la stat la privat: Anunțul ministrului Sănătății
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Concurs de cultură și educație financiar-contabilă organizat pentru elevii din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024