În perioada 17-22 decembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au intensificat acțiunile de prevenirie și combatere a infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală și a faptelor ilicite din domeniul comerțului cu mărfuri și produse contrafăcute destinate consumului general.
Astfel, au fost efectuate verificări la sediile a două societăți comerciale și au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani la două imobile aparţinând administratorilor celor două firme, cu sediul în municipiul Botoşani, în vederea probării activităţii infracţionale a acestora.
Cu această ocazie, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, 569 de bucăți de jucării și parfumuri, toate inscripţionate cu diferite mărci înregistrate, pentru care persoanele respective nu deţineau documente justificative şi despre care existau indicii că sunt contrafăcute.
Produsele respective au fost indisponibilizate în vederea confiscării speciale, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 43.000 de lei, prejudiciul cauzat urmând să fie stabilit de titularii mărcilor respective.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul comiterii a 48 de infracţiuni de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
IPJ Botoșani precizeză că pe tot parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024