Pentru că este vorba despre un contract valabil până la 31 decembrie 2024, activitatea de deszăpezire de pe drumurile naționale care traversează județul Botoșani va fi efectuată cu firmele care în aprilie au eșuat în intervenții.
Au câștigat licitația organizată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași societăți din celălalt capăt al țării, respectiv Sabina & Ștefana Cons SRL Satu Mare, Nord Vest Infrastructură Și Servicii SRL maramureș și Dumsil Med SRL Satu Mare.
Conform contractului acestea ar fi trebuit să intervină la deszăpezire cu un număr de 40 de utilaje, lucru care nu s-a întâmplat și în realitate.
În luna aprilie când județul a fost sub incidența unui Cod Roșu de ninsori majoritatea utilajelor puse la dispoziție de aceste firme erau defecte iar mulți dintre șoferi au părăsit județul.
Mai mult, polițiștii au descoperit utilaje care nu aveau asigurare obligatorie și care se aflau pe drumurile naționale pentru intervenții.
Situația a fost readusă în atenție, având în vedere că în luna noiembrie au fost anunțate ninsori iar îndepărtarea zăpezii ar urma să o facă aceiași operatori.
„Am avut probleme deosebite cu ei, se știe și la București și la Iași am și avut o comisie în sensul acesta, de asta se întâlnesc azi toți factorii la DRDP Iași. La cinci, șase ore de acțiune tot pierzi câte două, trei mașini pentru că ajungi la un moment dat la baza Cătămărăști care e cea mai importantă să acționăm cu trei utilaje”,
Liviu Mihalache, șef adjunct SDN
Discuția a avut loc în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural iar prefectul a dorit să știe dacă pentru această iarnă operatorii s-au pregătit pentru intervenții și au efectuat verificări la starea tehnică a utilajelor dar și la asigurările acestora.
Adjunctul de la Secția Drumuri Naționale a răspuns că Dumitru Clipaciuc, șeful instituției, se află la Iași tocmai pentru a ridica aceste probleme.
„O să discute toate problemele astea, în legătură cu utilajele, cu personalul, cu o firmă care să le asigure mentenanța, pentru că nu au un om care să răspundă. Ne-am cam lămurit cu ei, sperăm ca anul acesta să fie mai...”,
Liviu Mihalache, șef adjunct SDN
Prefectul a cerut o ședință de analiză cu toți drumarii care să aibă loc săptămâna viitoare: „Vom avea o analiză să vedem exact care este situația”.
„Știe toată lumea că am avut acea situație din aprilie care ne-a luat un pic prin surprindere din punct de vedere al contractelor și al utilajelor, sper să nu ajungem din nou într-o astfel de situație. Nu cred că am fost noi depășiți de eveniment, cred că evenimentele ca structură și ca bază. Noi am știut și am chemat ajutor din alte părți. Codul Roșu la Botoșani nu știu dacă a mai fost până în momentul de față, eu am 30 de ani pe drumurile naționale”, a mai spus Liviu Mihalache.
„Noi trebuie să fim pregătiți pentru ce e mai rău”, a fost reacția prefectului Sorin Cornilă care are și calitatea de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) și coordonează activitățile de deszăpezire.
de drum național trebuie deszăpezite în județul Botoșani.
v
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024