În alte orașe s-au organizat concerte și tot felul de evenimente pentru a se marca intrarea în luna cadourilor. Unii primari au cuplat sărbătorile de iarnă cu cea de Ziua Națională a României și au aprins multitudinea de curcubeie de lumini care le înfrumusețează străzile.
La noi, iluminatul arhitectural va deveni funcțional de Sfântul Nicolae. Însă într-o liniște apăsătoare, fără să fie organizată vreo acțiune specială în acest sens. Pentru copii, mai ales.
Iar la luminițele de sărbători, zonele sunt aceleași din anii trecuți.
”Avem aceleași zone ca și în anii precedenți, în Bulevardul Mihai Eminescu, strada Marchian, Calea Națională, Primăverii, iluminat care va fi pus în funcțiune mâine seară în proporție de 90% urmând ca poimâine să fie funcțional 100%”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Pentru Parcul Mihai Eminescu și Bulevardul cu același nume, Primăria Botoșani a închiriat ornamente, printre care, un pod luminos.
”Aceste ornamente sunt amplasate, sunt racordate la iluminatul public și beculețele se vor aprinde odată cu iluminatul public, nu avem circuit separat ca să putem face o aprindere separată”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
44.000 de euro s-au cheltuit pentru iluminatul arhitectural din acest an.
Cum a fost anii trecuți:
Incendiu de vegetație într-o comună din județ: Pompierii au intervenit mai bine de două ore - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Tânăr ajuns cu mașina în șanț după ce a băut „puțin”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
ACUM: Șefi noi prezentați de prefect în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Mașină în flăcări: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Razii cu mascați, polițiști și jandarmi în câteva zone din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024